Project Manager, printre meseriile de viitor din regiunea Nord – Est

Specialistii din domeniul recrutarii fortei de munca considera ca au potential de dezvoltare in zona Nord – Est o mare parte dintre ocupatiile nou aparute pe piata.

Camelia Birzanu, consultant senior al Antal International Network a explicat: "Meseria de project manager va fi destul de cautata; si acum aceasta categorie de specialisti e foarte greu de gasit in regiune. Acestia pot sa lucreze in diverse industrii si domenii pentru a dezvolta proiecte. In plus, pot castiga mai mult daca lucreaza pe cont propriu, decat ca angajati ai companiei. Legat de acest tip de ocupatie, cred ca trebuie sa ne schimbam putin mentalitatea si sa acceptam ca pot exista si altfel de locuri de munca decat cele cu program fix".

Si Dumitru Oprea, rectorul Universitatii "Alexandru Ioan Cuza" Iasi, considera ca meseria de project manager este de viitor. "Printre cele mai bine platite slujbe din lume este cea de project manager in domeniul IT. Managerii de proiect sunt cautati in orice domeniu, de la sociologie, politologie, cultura la industrie", a explicat Oprea.

Un studiu realizat de Ministerul Muncii arata ca in urmatorii cinci ani, piata fortei de munca de la nivel national va fi cel mai probabil favorabila persoanelor cu un nivel de studii ridicat. Acelasi studiu estimeaza ca va creste numarul mestesugarilor, al lucratorilor calificati in meserii de tip artizanal, de reglare si intretinere a masinilor, in servicii si in administratie, dar si al specialistilor cu ocupatii intelectuale.

Sursa: Ziarul de Iasi, 27 august 2007

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top