Treptat, radacina moral-religioasa a protestantismului a prins a se usca, entuziasmul si tensiunea cautarii imparatiei cerurilor s-au atenuat, iar capitalismul s-a dezvoltat cultivind tot mai mult, pina la exces chiar, efectele economice ale miscarii, traduse printr-un utilitarism foarte pamintesc. Etica profesionala si constiinta inceputurilor au fost alterate, transformindu-se in speculatie si lacomie.
In etica protestanta, bogatia nu mai este un rau in sine, moneda si camata sunt acceptate si utilizate ca mijloace de baza ale lucrarii in lume, pacatul de moarte fiind lenea, trandavia. „Averea, scrie Weber, este indoielnica numai pentru ca ea implica primejdia trindaviei. Eterna liniste a sfintilor este numai dincolo. Pe pamint, pentru a fi sigur de starea de gratie, omul trebuie sa execute lucrarile celui care L-a trimis, cat e ziua de mare”. Inca nu ni se spune, ca la Benjamin Franklin, ca „timpul inseamna bani”, dar teza este valabila oarecum. Aceasta munca grea, perseverenta, chiar patimasa, este pentru puritani un mijloc ascetic verificat. Spiritul capitalismului consta in acest indemn la a munci. „Aceasta nuanta aparent minora a avut ample consecinte psihologice si a fost legata de dezvoltarea acelei interpretari providentiale a cosmosului economic”, spune Weber.
Puritanii vor fi constrinsi sa gaseasca o explicatie pentru discrepantele de avere care se instalau, inevitabil, intre cei care lucrau. Iata cum rezuma Max Weber teoria lor: „Daca Dumnezeu va arata un drum pe care, fara pierdere pentru sufletul vostru sau pentru altii, puteti cistiga legal mai mult decit pe un alt drum si refuzati acest lucru si urmariti drumul aducator de cistig mai putin, atunci actionati impotriva unuia din scopurile chemarii voastre, refuzati sa fiti administratorul lui Dumnezeu, sa primiti darurile sale pentru a le putea folosi pentru El, daca vi le-ar cere. Nu pentru placerile trupului si pentru pacat, ci pentru Dumnezeu aveti voie sa munciti pentru a fi bogati”.
In sustinere, se face referire la parabola talantilor din Evanghelie. Acest indemn motivat la o munca productiva sistematica si eficienta este dublat de unul la moderatie, cumpatare, la economisire si evitarea luxului ostentativ. Sesizam unele asemanari cu sistemul islamic.
Aceasta eliberare a spiritelor, aceasta descatusare de energii a condus la initiativa, la acumulari si investitii, cultivind dorinta de inavutire. Lupta trebuie dusa, cred protestantii, nu impotriva castigului rational, ci pentru utilizarea rationala a avutiei dobindite in scopuri utile si practice. Din nou, sesizam asemanari cu islamistii. Acumularea de capital a capatat proportii nemaiintilnite, iar investirea sa a nascut revolutia industriala si societatea capitalista, cu etica sa specifica si cu deosebita sa performanta economica, asigurata de un nou tip uman.
In concluzie, protestantismul a creat un sistem socio-economic coerent, metodic si extrem de eficient, mai cu seama pe termen lung. Pe linia lui Weber, se pot identifica si la alte confesiuni frinturi de spirit capitalist, dar numai cu caracter ocazional si izolat. Fara protestantism, considera Weber, capitalismul ar fi fost, daca nu imposibil, atunci, cu siguranta, mult intirziat. Pentru acesti oameni, munca devine un scop, iar inegalitatea repartitiei este acceptata ca alegere a providentei care, cu infinita gratie, slujeste scopuri tainice, necunoscute simplilor muritori.
Max Weber a fost un creator de scoala. Ideile sale din Etica protestanta…, Sociologia religiei, Economie si societate s.a. atesta clar acest lucru. Concluziile lor au constatat prezenta celui mai mare grad de incredere in comunitatile protestante, si asta de departe, ca si a celui mai ridicat PIB/locuitor, venit/locuitor, a celui mai mare grad de ocupare a populatiei active, a populatiei feminine, au identificat munca drept principal izvor al bogatiei, rezultind ca protestantismul este confesiunea religioasa care stimuleaza cel mai mult performantele economico-sociale. Astfel, cu datele empirice si instrumentele metodologice avute la dispozitie, se pare ca teoria lui Weber se verifica.
De acord, insa nu putem sa nu remarcam si faptul ca, treptat, radacina moral-religioasa a protestantismului a prins a se usca, entuziasmul si tensiunea cautarii imparatiei cerurilor s-au atenuat, iar capitalismul s-a dezvoltat cultivand tot mai mult, pina la exces chiar, efectele economice ale miscarii, traduse printr-un utilitarism foarte pamintesc. Etica profesionala si constiinta inceputurilor au fost alterate, transformandu-se in speculatie si lacomie. Esenta spiritual-religioasa a disparut, in buna masura, ramanand doar carcasa, o mecanica sociala lipsita de temeiul initial, pervertita, din care s-a nascut si criza actuala. Caci „nu numai cu piine se va hrani omul”…