Punctele slabe ale gestionării fondurilor destinate preaderării Turciei

Turcia este una dintre cele trei ţări candidate la aderarea la UE, alături de Croaţia şi Macedonia. Aşa cum se cunoaşte, pentru fiecare ţară candidată, se elaborează un parteneriat pentru aderare. Cel instituit în favoarea Turciei a fost adoptat în 2001 şi actualizat în 2003, 2006 şi 2008, pe baza unei decizii a Consiliului în care se stabilesc priorităţile parteneriatului pentru aderare pe care trebuie să le abordeze Turcia pentru a putea înregistra progrese în cadrul negocierilor de aderare. De asemenea, se ştie că pentru a ajuta ţările candidate să facă faţă provocărilor pe care le presupune integrarea europeană şi să pună în aplicare reformele necesare pentru îndeplinirea criteriilor de aderare, aceasta le acordă sprijin financiar. În fiecare an se elaborează un program naţional care cuprinde proiectele ce urmează a fi implementate. Pe de altă parte, Curtea Europeană a Auditorilor (ECA) auditează ulterior modul de utilizare a fondurilor respective.

 

Lectura Raportului special nr. 16/2009, publicat recent de Curtea Europeană a Auditorilor (ECA), care se referă la gestionarea de către Comisia Europeană (CE) a asistenţei de preaderare pentru Turcia, prilejuieşte remarcarea mai multor puncte slabe. Verificarea performanţei în materie a presupus luarea în considerare a faptului că începând cu 2002, prin asistenţa de preaderare în favoarea Turciei (APT) s-a finanţat implementarea unor proiecte (în valoare de aprox. 1,25 mld. euro) care vizau sprijinirea eforturilor în vederea îndeplinirii condiţiilor pentru aderare. Din anul 2007, APT a fost înlocuit de instrumentul de asistenţă pentru preaderare (IPA), care – pentru perioada 2007-2013 – a fost stabilit la aprox. 5 mld. euro. IPA cuprinde cinci componente, dintre care cea mai importantă este componenta “asistenţă pentru tranziţie şi consolidarea instituţiilor” (1,7 mld. euro). Deși CE păstrează responsabilitatea globală în ceea ce privește gestionarea asistenţei de preaderare, APT şi IPA sunt gestionate de autorităţile turce în cadrul unui sistem de implementare descentralizată (DIS). Beneficiarul principal al fiecărui proiect (în general un minister sau un alt organism public) are responsabilitatea de a propune idei de proiect, de a preciza cerinţele acestuia și de a gestiona apoi activităţile proiectului. În esenţă, CE avea sarcina de a acredita instituţiile din cadrul DIS, precum și sistemul de gestionare a proiectelor, înainte ca acestea să devină operaţionale. Comisia aprobă, de asemenea, Programul naţional anual (care cuprinde diversele proiecte selectate în vederea acordării de finanţare comunitară), iar personalul Comisiei din Ankara are sarcina de a aproba în prealabil procedurile de achiziţii publice şi atribuirea contractelor. ECA a încercat să lămurească: (1) în ce măsură CE s-a asigurat că asistenţa UE a fost direcţionată către proiectele care au adus cea mai mare valoare adăugată în ceea ce privește realizarea priorităţilor definite de UE în Parteneriatul pentru aderare, (2) dacă sistemul de implementare descentralizată a condus la obţinerea cu succes și în timp util a realizărilor proiectelor și la îndeplinirea obiectivelor acestora şi (3) dacă CE s-a asigurat de existenţa unui sistem eficace de monitorizare și de evaluare a performanţei. Ceea ce poate afla cititorul este că prima perioadă de asistenţă pentru preaderare (2002-2006) a fost afectată de multe dintre deficienţele care au survenit şi în cadrul programelor de preaderare anterioare: întârzieri excesive, probleme legate de implementare, o monitorizare și o evaluare necorespunzătoare. E adevărat, Comisia a introdus măsuri destinate să remedieze multe dintre deficienţele din cadrul sistemului de implementare descentralizată, în special după introducerea noului instrument de asistenţă pentru preaderare (2007-2013). Deşi acestea au condus deja la o ameliorare a procesului de selecţie, impactul deplin al acestor schimbări nu va putea fi evaluat decât atunci când proiectele aferente IPA vor fi implementate (în anii ce urmează). Ceea ce e sigur e că documentele de strategie ale Consiliului şi ale Comisiei nu erau suficiente pentru direcţionarea asistenţei UE către un ansamblu de obiective realizabile în cadrul procesului de preaderare. Mai mult, obiectivele strategice şi obiectivele proiectelor nu erau suficient de precise pentru a permite o evaluare a efectelor proiectelor. Apoi, Comisia nu dispunea de informaţii care să îi permită să demonstreze eficacitatea asistenţei de preaderare. De altminteri, CE a recunoscut că indicatorii şi obiectivele strategice pot fi îmbunătăţite, luându-şi angajamentul de a optimiza logica de intervenţie şi cadrul strategic pentru asistența de preaderare privind consolidarea instituţiilor acordată Turciei.  

Ionel Bostan

Ionel Bostan

Ionel Bostan este publicist şi prozator – membru al Uniunii Scriitorilor (USR) şi Asociaţiei Jurnaliştilor din România (AJR). N.21 februarie 1962, Giurgeşti-Tg.Frumos, judeţul Iaşi. Studiază Economia şi Dreptul la Univ. „Al.I.Cuza” Iaşi. Profesor universitar din anul 2002.

scroll to top