Rambursarile pentru POSDRU raman in aer

bani-euro.jpg

Premierul Victor Ponta a declarat ca rambursarile pentru unele programe din fonduri europene nu vor fi platite de Comisia Europeana anul acesta, asa cum a fost estimat in mod „hiper-optimist”, si i-a cerut ministrului de resort sa plece la Bruxelles imediat dupa 1 ianuarie, pentru a discuta problema.

La inceputul sedintei de Guvern, premierul a aratat ca, daca pentru Programul Operational de Mediu platile de la Comisia Europeana au intrat la buget anul acesta, la alte programe „nu au intrat banii europeni, asa cum se previzionasera intr-un mod hiper-optimist„.

In acest context, Victor Ponta i-a solicitat ministrului Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, ca imediat la inceputul anului sa plece la Bruxelles pentru a discuta cu comisarii europeni masurile pe care trebuie sa le ia autoritatile romane. „Domnul ministru Teodorovici, dupa 1 (ianuarie – n.r.) mergeti imediat la Bruxelles sa discutati cu comisarul Hahn si cu comisarul Andor, sa discutati direct ceea ce avem de facut de la inceputul anului„, i-a cerut Ponta lui Teodorivici.

In sedinta de saptamana trecuta, premierul l-a intrebat pe ministrul Fondurilor Europene daca Romania va primi la sfarsitul acestui an o parte din fonduri de la Comisia Europeana pentru programul privind Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), iar acesta a aratat ca se discuta cu oficialii CE pentru a vedea „daca este posibil, pana la final de an, sa intre anumite fonduri„.

Ministrul a adaugat ca pentru Programul Operational Regional (POR) au intrat deja fonduri la buget. Ministrul Muncii, Mariana Campeanu, a declarat vineri, in timpul audierii din comisiile de specialitate ale Parlamentului, ca Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane a fost partial deblocat, un nou audit fiind insa asteptat la sfarsitul lunii ianuarie 2013.

In urma unei misiuni de audit desfasurate la sfarsitul lunii noiembrie, Comisia Europeana a solicitat Guvernului, intr-o scrisoare oficiala, sa trimita inainte de 15 decembrie 2012, o cerere de plata care sa includa o suma corectata, corespunzatoare cu 25% din cheltuielile declarate catre Comisie de la inceputul Programului Operational Sectorial privind Dezvoltarea Resurselor Umane pana in noiembrie 2011.

Comisia a recomandat totodata ca autoritatile romane sa transmita o cerere de plata separata inainte de sfarsitul lunii decembrie 2012, cuprinzand sumele procesate pe baza procedurilor de verificare imbunatatite, dar care sa includa si rata de corectie financiara medie de 25%.

Sursa: Ziarul de Iasi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top