Regio ar putea finanta, in 2013, investitii in cresterea eficientei energetice pentru spitale publice

spital.jpg

Proiectele care vizeaza cresterea eficientei energetice ale spitalelor judetene si municipale ar putea primi finantare, incepand din primavara anului viitor, prin Programul Operational Regional 2007-2013, gestionat de Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului (MDRT). Decizia a fost luata in cadrul Comitetului de Monitorizare al Programului Operational Regional (CMPOR), reunit in perioada 23-24 octombrie a.c. la Oradea.

Astazi (24 octombrie) am primit avizul de principiu pentru ca spitalele sa poata beneficia de investitii pentru cresterea eficientei energetice, finantate din fonduri europene nerambursabile, prin programul Regio. in primul trimestru al anului 2013, cel mai probabil, va fi lansat ghidul solicitantului, iar fondurile disponibile ar trebui contractate pana la finalul anului viitor„, a declarat secretarul de stat Marcel Bolos in cadrul conferintei de presa organizate la finalul CM POR.

Obiectivul avut in vedere de minister este de a reduce cheltuielile de functionare ale spitalelor publice, dar si de a spori calitatea serviciilor in aceste institutii.

Finantarile vor fi acordate dupa principiul primul venit–primul servit, adica in ordinea depunerii dosarelor de proiect. Operatiunea va finanta lucrari de anvelopare a cladirii, inlocuirea tamplariei existente, refacerea ventilatiei, a sistemelor de energie electrica si termica. Bugetul estimat al operatiunii este de 100.000.000 euro.

Primele demersuri pentru acest nou tip de finantare au fost facute in luna septembrie a.c., urmatoarea runda de negocieri intre MDRT si Comisia Europeana fiind programata pentru sfarsitul lunii noiembrie. In acest scop, MDRT beneficiaza de asistenta din partea JASPERS – Banca Europeana de Investitii pentru elaborarea schemei de finantare a lucrarilor.

Sursa: MDRT

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *