Reprezentantii sectorului bio solicita aprobarea de urgenta a Planului National de Actiune pentru Agricultura Ecologica 2016-2020

Agricultura_ecologica.jpg

Reprezentantii sectorului bio solicita Executivului aprobarea de urgenta a Planului National de Actiune pentru Agricultura Ecologica 2016-2020 si acordarea unui ajutor minim fermierilor detinatori de pajisti in zona de agromediu, in valoare de 500 euro pentru ferma de cel mult 10 hectare, in vederea opririi declinului sectorului de agricultura ecologica.

Asociatia Bio Romania si Federatia Nationala de Agricultura Ecologica (FNAE) au organizat miercuri o conferinta dedicata identificarii unor solutii in vederea opririi acestui declin si atingerii unei tinte propusa de IFOAM-EU ca pana in 2020 media agriculturii ecologice la nivelul Uniunii Europene sa fie de 15%.

In context, reprezentantii sectorului bio au mai cerut ca programul de achizitii verzi sa cuprinda distinct obligativitatea achizitiilor de alimente pe ‘lant alimentar scurt’, din care minimum 50% sa provina din segmentul produselor alimentare de calitate, conform Regulamentului UE 1151/2012, respectiv alimente certificate in sistem ecologic, traditional, montan, local, etic.

De asemenea, se doreste promovarea conceptului de Agricultura Ecologica in unitatile scolare, printr-un program national denumit: ‘Ferma Agro-Pedagogica’, prin intermediul unei curricule scolare specifice.

”Acest program national trebuie elaborat in comun de Ministerul Educatiei Nationale, Ministerul Agriculturii, Ministerul Sanatatii si Ministerul Mediului si Ministerul de Interne„, se mentioneaza in documentul celor doua asociatii.

Reprezentantii sectorului de agricultura ecologica solicita, totodata, depasirea paradigmei nationale de tara exportatoare de materie agricola bruta si importatoare de alimente, pentru aceasta fiind necesara organizarea unui „lant alimentar valoric de calitate”, prin procesarea materiilor prime ecologice romanesti.

Nu in ultimul rand, acestia solicita eliminarea birocratiei din procedurile de inregistrare in agricultura ecologica prin modificarea OM 1253 in sensul, inregistrarii operatorilor, o singura data, dupa modelul tarilor europene cu traditie in agricultura ecologica si elaborarea unui ghid de bune practici pentru absorbtia fondurilor europene destinate agriculturii ecologice, dedicat functionarilor APIA si AFIR. Ghidul trebuie elaborat de MADR, impreuna cu reprezentantii bio.

Cele doua asociatii considera ca este nevoie de crearea unei institutii specializate in agricultura ecologica care sa functioneze pe principiul Parteneriatului Public Privat, constituita din reprezentantii sectorului bio si ai autoritatilor statului cu atributii in domeniu, argumentand ca acest mecanism functioneaza foarte eficient in Franta — Agence BIO.

Agricultura ecologica din Romania a inregistrat in ultimii ani un ritm de crestere de 23% pe an. Daca in anul 2010 existau 3.155 de operatori in sectorul de agricultura ecologica, in 2011 numarul acestora a crescut de trei ori, ajungand la un boom de 26.000 din anul 2012. Din cauza resurselor financiare limitate pentru certificare, numarul acestora a scazut pana la 14.500 la finele lui 2014.

Romania detine la ora actuala o suprafata de 300.000 de hectare de teren arabil certificat ecologic pentru productie si alte 500.000 de hectare cu pajisti. Din pacate, peste 80% din ceea ce se obtine in sector pleaca la export, in special materie prima si doar cantitati foarte mici de produse procesate.

Sursa: Agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top