Revolutie sau razboi?

Se poate castiga mai mult prin sanctiuni si incurajarea opozitiei din Iran pentru o rasturnare din interior a regimului fundamentalist, decat prin bombardament si conflict militar.

In Iranul fundamentalist, luptele dintre putere si opozitie continua. A fost omorit nepotul liderului opozitiei, Mir Hossein Moussavi, si i s-a furat cadavrul. Mai multi opozanti au fost arestati. Pe acest fond, negocierile cu puterile occidentale pe tema inarmarii nucleare a Teheranului sunt blocate, dupa ce alegerea lui Barak Obama oferise, acum un an, motive de speranta.

Intre timp, Iranul si-a procurat uraniu imbogatit din Rusia si a construit un nou reactor la Qom, ca raspuns la amenintarile israeliene ca-l vor bombarda pe cel de la Natanz. Pe 6 iulie 2009, vicepresedintele american Joseph Biden declara postului de televiziune ABC ca „Israelul poate decide el insusi – este o tara suverana – ceea ce este in propriul interes si ceea ce trebuie sa faca referitor la Iran”. Si totusi, Israelul nu ataca, poate si pentru ca, in negocierile G6 plus 1, Iranul a propus sa depoziteze 80% din rezervele sale de uraniu imbogatit in Rusia sau in Franta, castigand astfel timp.

Oricum, in circa un an, el isi poate reconstitui rezervele si atunci problema reapare in 2010. Intre timp, Occidentul pare sa prefere sa sprijine eforturile opozitiei din interior si sa joace cartea sanctiunilor economice.

Presedintele parlamentului, Ali Larijani, pare sa fi devenit un nou om forte la Teheran, apartinand de aripa dura a conservatorilor si opus negocierilor. Ca si fostul presedinte Hasemi Rafsanjani, adversar al presedintelui Ahmadinedjad. Dar nu numai puterea se opune propunerilor occidentale si celor ale Agentiei Internationale pentru Energie Atomica, ci si opozitia. Din acest punct de vedere, exista un consens, iar interesul national e bine slujit. M. Moussavi a denuntat public planul lui El Baradei.

Scopul Iranului este sa forteze Statele Unite sa negocieze serios toate problemele de interes comun, inclusiv sudul Irakului, Isralelul, Libanul si miscarea Hezbolah, Afganistanul s.a.

Recent, presedintele Obama, fata cu complicarea si intarzierea negocierilor, a declarat ca „nu avem mult timp” in continuare, aproband un nou ciclu de sanctiuni economice. Refuzand negocierile globale propuse de Iran, America deschide calea sumbra a unei posibile confruntari. Oricum, la aceasta contribuie din plin si pozitia cel putin ambigua a Moscovei si Beijingului, care au cu totul alte interese.

Pe de alta parte, America e pe cale sa deschida un nou front antiterorist in Yemen, dupa suplimentarea trupelor din Afganistan, ceea ce complica mult lucrurile, datorita costurilor pe care o America profund indatorata si aflata intr-o criza adanca nu le mai poate sustine. Ceea ce nu inseamna ca Israelul nu ar fi dispus oricand sa atace cu aviatia reactoarele iraniene. Dar asta ar insemna razboi in toata regula si in toata regiunea.

Ceea ce cred ca este cu adevarat demn de retinut din ultimele evenimente de la Teheran este ca politia a refuzat sa traga in demonstranti, ceea ce putea fi inceputul unei revolutii. Oricum, cred ca se poate castiga mai mult prin sanctiuni si incurajarea opozitiei pentru o rasturnare din interior a regimului fundamentalist, decat prin bombardament si conflict militar. Iran dispune de o foarte buna asezare geostrategica, cu munti inalti la nord, cu Golful Persic la sud, cu comunitati de siiti aproape de frontierele sale, inafara, o tara greu de cucerit.

In plus, avem de-a face cu al treilea detinator mondial de petrol, tara membra a Acordului de la Shanghai si a Ligii Arabe, avind relatii privilegiate cu Rusia, cu China, cu India si cu Germania. Lucrurile sunt complicate, iar Occidentul nu mai are resurse. Sa fie el tentat sa iasa din criza prin declansarea unui nou razboi si trecerea economiei in regim corespunzator? Oricum, pentru cei care gindesc astfel, Iranul pare sa fie inamicul ideal, pentru a rezolva mai multe probleme in regiune si in relatia cu alte mari puteri.

Desigur, aceasta este o logica de tip militar, dar ceva trebuie facut, pentru ca putina lume poate accepta inarmarea nucleara a unei tari conduse de un regim fundamentalist. Asta ar duce la o noua escalada a inarmarilor nucleare, ceea ce ar multiplica pericolele la adresa pacii si chiar a vietii pe pamant. Esecul desantului american din 1979 trebuie sa dea de gindit. Esecul de la capatul razboiului cu Irakul (1980-1988) trebuie sa dea si mai mult de gandit. Faptul ca organizatia Hezbolah, inarmata si finantata de catre Iran, a facut fata Israelului in conflictul din vara lui 2007, iarasi trebuie sa dea de gandit. Apoi, ce se va intimpla cu armata lui Mahdi din sudul Irakului, unde siitii sunt net majoritari, dupa retragerea americana din Irak? Ce se va intimpla cu siitii din Arabia Saudita care locuiesc compact in zona cea mai bogata in petrol a tarii? Si intrebarile pot continua.

In persana, Obama se traduce prin „cel asteptat”, in sensul bun al cuvantului. Sa vedem cat bine va aduce Iranului presedintele american. Si cum…

0 thoughts on “Revolutie sau razboi?”

  1. Calota Rodica spune:

    Diluviu sau dilutie?
    Razboi sau revolutie?
    „Cel asteptat” mai urc-o treapta
    Spre cel destept,”Cel ce asteapta”!
    (Dragonul sau chiar Dumnezeu?)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.