România a primit de la Uniunea Europeană 4,4 mld. euro, în 2018, dar doar 1,4 mld. euro din această sumă înseamnă fondurile de dezvoltare

11-12-06.jpg

La cinci ani de la debutul exerciţiului financiar 2014 – 2020, România a primit, în total, fonduri nerambursabile de 13 miliarde de euro din cele 42 de miliarde de euro (fonduri structurale, rurale şi subvenţii agricole) acordate, ceea ce înseamnă 31% din suma alocată. Pe fondurile structurale şi de coeziune (cele care merg în proiecte), doar 19% din suma alocată a fost absorbită – 4,1 mld. euro, la finalul lui 2018, din alocarea totală de 22,6 mld. euro.

Ministerul Finanţelor rosto­goleşte, în exe­cuţiile bugetare lunare sau anuale, zeci de miliarde de lei primite de la Uniunea Europeană. În 2018 s-ar fi primit, arată execuţia bugetară, 23 de miliarde de lei, adică 5 miliarde de euro. O statistică a aceluiaşi minister, referitoare la absorbţia fondurilor UE, arată că, în total (subvenţii agricole, fonduri rurale şi de coeziune), s-au primit 4,4 miliarde de euro (20,6 mld. lei). Care este realitatea? În plus, aceste fonduri nu sunt în întregime banii bugetului. În buget intră şi sunt venituri la buget doar o parte dintre fondurile structurale, nu toate fondurile. Iar fondurile structurale au fost anul trecut de 1,47 de miliarde de euro, nu de 5 miliarde de euro. Guvernul pune însă în buget şi subvenţiile agricole, care nu sunt venituri ale bugetului, pentru că doar trec printr-un cont al Trezoreriei până a ajunge la fermieri. Acest artificiu umflă veniturile şi creează o imagine falsă a stării de fapt.

Realitatea curată este că România a primit de la UE în 2018 fonduri structurale şi de coeziune (cele din care se fac autostrăzi, drumuri, canalizări) de doar 1,47 de miliarde de euro, ceea ce înseamnă doar 6,6% din întreaga sumă alocată, de 22,6 miliarde de euro pe exerciţiul financiar menţionat.

Din întreaga sumă atrasă de România în exerciţiul financiar 2014-2020, de 13 miliarde de euro, 4,8 miliarde de euro sunt plăţi directe în agricultură, 4,1 miliarde de euro sunt fondurile structurale şi 3,4 miliarde de euro sunt fondurile de dezvoltare rurală şi pescuit, potrivit datelor Ministerului Finanţelor.

Cu sumele atrase anul trecut, de 1,47 mld. euro, absorbţia fondurilor structurale a ajuns, la finalul lui 2018, la 19,5% (4,1 mld. euro, sumă care cuprinde şi avansurile). Absorbţia efectivă (sumele fără avansuri) este însă de 13%: 2,9 miliarde de euro, în cinci ani de la debutul exerciţiului financiar.

O statistică a Ministerului Fondurilor Europene arată că cel mai bine la absorbţie stă Programul Opera­ţional Infrastructură Mare, cu o alocare totală de 9,2 mld. euro. Programul care finanţează drumurile şi canalizările a atras 2 miliarde de euro în total – 22% din suma alocată.

Sursa: Ziarul Financiar

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.