Romania a trimis CE documentele pentru a incasa peste 44 de milioane de euro pe POSDRU

documente-posdru.jpg

documente-posdruRomania a transmis Comisiei Europene documentele (declaratiile de cheltuieli) pentru a incasa o suma in valoare de peste 44 de milioane de euro pe Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU).

Schimbarea de abordare şi ritmul impus de Ministerul Fondurilor Europene incepe sa aiba efecte, iar derularea POSDRU se indreapta catre normalitate. Asiguram intrarea de noi fonduri in Romania care vor permite rambursarea imprumutului contractat de la Trezorerie in aceasta luna. Din aceasta finantare, beneficiarii de fonduri incaseaza deja banii pe facturile restante. Atitudinea pe care trebuie sa o aiba intregul sistem fata de beneficiari trebuie sa fie una europeana”, a declarat Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

In urma unui imprumut aprobat de Guvernul Romaniei, Autoritatea de Management a POSDRU are la dispozitie circa 258 de milioane de lei pentru achitarea facturilor restante catre beneficiari, in aceasta luna.

Comisia Europeana a presuspendat POSDRU la inceputul lunii august 2012, iar in urma masurilor implementare de Ministerul Fondurilor Europene a reluat platile pe acest program la inceputul lunii februarie 2013. Incasarea primei sume de la Comisia Europeana, in valoare de 141,5 milioane de euro, a majorat fondurile UE atrase de Romania de la 268,8 milioane de euro la 410,4 milioane de euro. Astfel, rata de absorbtie pe POSDRU a crescut intr-o singura luna, in februarie 2013, cu peste patru puncte procentuale, de la 7,73% la aproape 12%. Acesta a fost primul avans al ratei de absorbtie pe POSDRU inregistrat dupa luna august 2012.

Reluarea platilor a permis achitarea a peste 330 de milioane de lei in contul a peste 800 de beneficiari POSDRU. Pe acest program operational se aflau in derulare aproape 2.500 de contracte de finantare.

Sursa: Ministerul Fondurilor Europene

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *