Romania si Ucraina primesc 3,8 milioane de euro de la Comisia Europeana

euro.jpg

Casa Verde-baniComisia Europeana a adoptat o serie de programe de cooperare transfrontaliera, care au un buget total de 1 miliard de euro si sunt destinate sa sprijine dezvoltarea sociala si economica a regiunilor situate de ambele parti ale frontierelor externe ale UE.

„Cooperarea transfrontaliera este esentiala pentru evitarea crearii unor noi linii de separare. Aceasta noua finantare va contribui la o dezvoltare regionala mai integrata si mai durabila a regiunilor frontaliere invecinate si la o cooperare teritoriala mai armonioasa in zona frontierelor externe ale UE”, a declarat Johannes Hahn, comisarul pentru politica europeana de vecinatate si negocieri privind extinderea.       

„Sunt foarte multumita ca Fondul European de Dezvoltare Regionala poate contribui la apropierea UE de vecinii sai. Programele de cooperare transfrontaliera reprezinta exemple concrete ale modului in care UE actioneaza pentru a-i ajuta pe cetateni sa faca fata unor provocari comune, creând astfel un veritabil sentiment de solidaritate si stimulând in acelasi timp competitivitatea economiilor locale”, a declarat Corina Cretu, comisarul pentru politica regionala.    

Acest tip de cooperare transfrontaliera este un element important al politicii de vecinatate a UE, in cadrul caruia se va acorda prioritate proiectelor care sustin dezvoltarea durabila de-a lungul frontierelor externe ale UE, reducându-se astfel diferentele dintre nivelurile de trai si abordându-se provocari comune prezente de o parte si de alta a acestor frontiere. In cazul fiecarui program, tarile participante si-au selectat un numar de pâna la patru prioritati, cum ar fi dezvoltarea IMM-urilor, cultura, mediul si schimbarile climatice, combaterea saraciei, educatia si cercetarea, energia, accesibilitatea si gestionarea frontierelor.    

Prin noul pachet vor fi finantate proiecte din 27 de tari: Armenia, Georgia, Republica Moldova, Ucraina si Rusia – in est; Egipt, Israel, Iordania, Liban, Palestina si Tunisia; o serie de state membre ale UE (Bulgaria, Cipru, Estonia, Finlanda, Franta, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Portugalia, România si Suedia), precum si Norvegia si Turcia. Finantarea este acordata in cadrul Fondului European de Dezvoltare Regionala (FEDR) si al Instrumentului European de Vecinatate (IEV). Acordurile de finantare dintre tarile partenere si UE vor fi finalizate pâna la sfârsitul lui 2016. Granturile vor fi acordate prin cereri de propuneri, care se preconizeaza ca vor fi lansate in cursul anului 2016 sau in prima parte a anului 2017.       

Exemplu:
Prin proiectul „Fluviul curat”, la care participa România si Ucraina si care beneficiaza de un buget de 3,8 milioane de euro, cooperarea transfrontaliera din cadrul Instrumentului European de Vecinatate (IEV) va contribui la pastrarea valorii ecologice in bazinul  Dunarii, prin consolidarea cooperarii in materie de prevenire a dezastrelor provocate de om.   

Sursa:Europa.eu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *