Rovana Plumb: Romania va avea in 2020 o absorbtie a fondurilor europene de 73%

Rovana-Plumb-1.jpg

Romania va avea in 2020 o absorbtie a fondurilor europene de 73%, iar pana in 2023 va ajunge la 100%, a declarat, joi, Rovana Plumb, ministru propus pentru Fonduri Europene, in cadrul audierii sale din Comisiile reunite pentru afaceri europene din Parlament.

„Un obiectiv pentru 2017 este de a deschide toate liniile de apeluri. in momentul de fata avem in deschidere, in ceea ce priveste alocarea financiara, un procent 68%. De aceea ne-am propus ca pana la sfarsitul anului sa avem 100% deschiderea apelurilor. in ceea ce priveste contractarea, in momentul de fata suntem la 8,57%. Vom continua pentru ca avem un „pipeline” pe contracte care au fost semnate, 2,325 miliarde euro care sunt in implementare. Un alt obiectiv pe care il avem pe intreg cadrul financiar este simplificarea, acela de a facilita participarea beneficiarilor la fondurile europene printr-o flexibilizare si simplificare a procedurilor. Am inceput acest lucru in cadrul Comisiilor tehnice”, a spus Plumb.

Ea a precizat ca absorbtia fondurilor europene pe cadrul 2007-2013 este de 90,44%, dar mai sunt proiecte care fac obiectul unor procese in instanta.

„Am demonstrat in perioada anterioara de programare cat am fost la guvernare ca am reusit de la 7% sa ajungem la 90,44% (absorbtie n.r.). in luna martie s-a inchis perioada de programare anterioara. Mai sunt si alte proiecte care sunt in curs de finalizare si fac obiectul unor procese in instanta si pentru care asteptam deciziile finale”, a mai aratat ministrul propus pentru Fonduri Europene.

Comisiile reunite pentru afaceri europene din Camera Deputatilor si Senat au avizat-o, joi, pe Rovana Plumb pentru functia de ministru delegat pentru Fonduri Europene.

Aceasta a obtinut 15 voturi pentru, 8 impotriva si nicio abtinere.

„Principalul nostru obiectiv in ceea ce priveste absorbtia fondurilor europene este acreditarea autoritatilor de management pentru fondurile structurale si de investitii. Pe data de 28 aprilie au fost transmise catre Autoritatea de Audit toate procedurile necesare pe fiecare autoritate de management care gestioneaza cele 10 programe operationale. Asteptam ca intr-o perioada relativ scurta primele trei autoritati de management, respectiv pentru Programul Operational Asistenta Tehnica, PO Capacitate Administrativa si PO Initiativa pentru IMM-uri sa fie acreditate si sa putem sa transmitem catre Comisia Europeana declaratiile de cheltuieli, la fel si pentru celelalte programe: Infrastructura Mare, Capital Uman, Competitivitate si POR”, a spus Plumb.

Ea a precizat ca din discutiile purtate cu Autoritatea de Audit se previzioneaza o acreditare pentru aceste patru programe pana la inceputul lunii august.

De asemenea, a afirmat ca autoritatile au platit 800 milioane euro catre beneficiari, din care circa jumatate sunt din proiecte fazate, iar dupa acreditarea autoritatilor de management se pot transmite declaratiile de cheltuieli catre Comisia Europeana.

Sursa: Agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *