Manifestările recesioniste din ultima perioadă, obligatiile asumate prin Aranjamentul stand-by cu FMI şi necesitatea transpunerii in legislatia nationala a unor directive europene au dictat amendarea semnificativă a legislaţiei bancare. Ne referim la acele norme care reglementează procedura administrării speciale, urmărindu-se ca acestea să permită o intervenţie mai rapidă şi eficientă. Ţinta măsurilor legislative o constituie sporirea puterilor acordate administratorului special, astfel încât acesta să dispună de autoritatea necesară în a implementa cu promptitudine măsuri adecvate de restructurare.
Până la adoptarea OUG 26/2010, aplicabilă din luna precedentă, scopul administrării speciale se limita la măsuri de conservare a activelor instituţiei de credit, eliminarea deficienţelor constatate şi stabilirea posibilităţilor de redresare a acesteia. Conţinutul ordonanţei amintite (pentru modificarea si completarea OUG nr. 99/2006 privind institutiile de credit si adecvarea capitalului) asigură o anumită certitudine juridică în cazul măsurilor de restructurare adoptate în cursul administrării speciale. De aici înainte, măsurile respective nu pot fi suspendate sau înlăturate/infirmate pe cale de acţiune judecătorească – prin intermediul căilor de contestare şi/sau anulare – şi nici nu pot face obiectul consimţământului creditorilor. Apoi se asigură o protecţie legală administratorului special pentru acţiunile întreprinse cu bună-credinţă în exercitarea atribuţiilor sale.
Se mai poate observa stipularea în mod clar a situaţiei în care trebuie instituită administrarea specială într-o etapă timpurie, pe baza unui nivel al unui indicator prudenţial reglementat. Administratorul special se învesteşte strict pe baza legii cu competenţele tuturor organelor de decizie ale băncii, inclusiv ale adunării generale.
Suplimentarea atribuţiilor acestuia îi conferă autoritatea de a implementa cu promptitudine o gamă largă de măsuri de restructurare, inclusiv operaţiuni de transfer de active cu asumare de pasive, vânzare de active, transfer de depozite şi reducerea capitalului social pentru acoperirea pierderilor.
Nu în ultimul rând, se elimină incidenţa acelor prevederi legale care constituie un impediment, inclusiv ale legislaţiei generale în materia societăţilor comerciale, în măsura în care acestea nu sunt concordante cu implementarea promptă a măsurilor de restructurare. În principal, este vorba despre implementarea promptă a transferului principalelor active şi reducerea capitalului pentru acoperirea pierderilor.
Creditorii instituţiilor în cauză ar trebui să cunoască faptul că revizuirea procedurii administrării speciale a condus la introducerea principiului potrivit căruia adoptarea măsurilor de restructurare trebuie să asigure creditorilor un tratament care să nu fie mai puţin favorabil decât dacă instituţia de credit ar fi intrat direct în faliment/lichidare, în absenţa implementării acestor măsuri de restructurare.
Alte elemente de interes pentru aceştia sunt: ● măsurile de restructurare constând în operaţiuni de natura transferului/ vânzării de active şi/sau pasive nu necesită acordul creditorilor sau debitorilor instituţiei de credit; ● persoanele interesate sunt notificate în legătură cu aplicarea măsurilor de restructurare prin publicarea unui anunţ general în Monitorul Oficial şi în două ziare de circulaţie naţională şi pot obţine informaţii privind situaţia creanţelor/ datoriilor lor de la instituţia de credit aflată în administrare specială, administratorul special fiind obligat să ia măsuri pentru punerea la dispoziţie a acestor informaţii; ● titularii de depozite/ conturi transferate au opţiunea de a-şi menţine aceste conturi la instituţia către care s-a efectuat transferul sau de a cere restituirea sumelor; ● prin derogare de la prevederile Legii nr.31/1990, creditorii sociali nu pot face opoziţie la hotărârea adunării generale privind reducerea capitalului pentru acoperirea pierderilor, în considerarea faptului că directiva comunitară obligă la asigurarea unui sistem de protecţie a creditorilor numai dacă reducerea este motivată de scutirea acţionarilor de vărsămintele datorate; ● persoanele prejudiciate prin aplicarea măsurilor de restructurare pot solicita instanţei despăgubiri, al căror cuantum este limitat la diferenţa dintre ceea ce ar fi obţinut în cazul în care banca ar fi intrat direct în faliment şi sumele efectiv obţinute.
Din altă perspectivă, în condiţiile declanşării crizei financiare globale posibilitatea transformării unei instituţii financiare nebancare în instituţie de credit nu (mai) poate constitui o modalitate adecvată de acces la desfăşurarea activităţii bancare. Cu certitudine, volatilitatea mediului economic împietează evaluarea corectă a calităţii portofoliului de credite aflat în patrimoniul instituţiei financiare nebancare la data transformării.
În aceste condiţii s-a impus renunţarea la acest tip de transformare, vizându-se asigurarea apariţiei pe piaţă doar a unor instituţii de credit nou constituite, capitalizate adecvat, prin aporturile în formă bănească subscrise de acţionari.
