Schisma euro-peana

Practic, Europa are doua optiuni: ori o integrare mai intensa, si bugetara, politica, militara, diplomatica etc. cu euro, ori o dezintegrare fara euro. Decizia e la Bruxelles si in principalele capitale europene.

In pofida tuturor problemelor, moneda unica ramine cel mai bun mijloc de asigurare a stabilitatii in Uniunea Europeana si nu numai. Va dati seama ce s-ar intimpla daca ar incepe din nou razboiul fratricid intre monedele nationale, va dati seama la ce cote joase ar cobori increderea de pe piete? Si totusi, in conditiile reale ale economiei europene, euro s-a dovedit a fi mai mult un instrument politic decit unul economic, si asta pentru ca diferentele dintre economiile europene sint atit de mari incat cu greu pot fi reunite sub aceeasi umbrela, cu aceeasi rata a dobanzii, acelasi curs si, eventual, aceeasi fiscalitate. Aceleasi temeri au existat si cind a fost parasit etalonul aur in anii 1930 si cind s-a trecut de la cursurile fixe dintre monede la cele flotante. Atunci, insa, rezultatele nu au fost neaparat negative, economiile redemarind, practic. Morala e ca atunci cind un corset te stringe prea tare te dispensezi de el.

Astazi, insa, s-au constituit citeva blocuri valutare puternice intre care exista o concurenta acerba, euro mincind circa 40% din piata dolarului si amenintind sa-i ia locul in calitate de moneda de rezerva pe plan international. De unde si atacurile puternice ale anglo-saxonilor asupra monedei unice. Practic, Europa are doua optiuni: ori o integrare mai intensa, si bugetara, politica, militara, diplomatica etc cu euro, ori o dezintegrare fara euro. Decizia e la Bruxelles si in principalele capitale europene. Moneda unica are nevoie de un suport economic unitar si de sustinere politica in continuare. Dar asta inseamna reforme serioase, cu care s-ar putea ca tarile nordice, mai prospere, sa nu fie de acord. Intrebarea e la cit se ridica costurile economice si politice ale salvarii euro, comparativ cu costurile disparitiei sale si-apoi se poate decide. Or, en gros, calculul imi indica faptul ca pentru tarile sudice e mai convenabila apartenenta la euro, in schimb, pentru Germania si satelitii sai ar fi mai convenabila revenirea la vechile monede si ancorajul de marca germana. Astfel, Europa se divizeaza. Avem mentalitati diferite de cele doua parti ale Alpilor si ele se vad acum.

Asadar, nu asteptam o apocalipsa monetara, ci, in cel mai rau caz, o revenire la peisajul monetar de dinainte de 1999. Uniunea Europeana reprezinta mai mult decit Uniunea Economica si Monetara, iar Europa reprezinta mai mult decat Uniunea Europeana. Dar deciziile trebuie luate rapid, pentru ca, daca nu pedalam, bicicleta se prabuseste, nu merge din inertie, iar discursurile si schitele nu mai sint suficiente. Euro se afla in anul al 13-lea al functionarii sale, in ceasul al 13-lea se poate spune, care poate fi cu ghinion. El a reusit sa asigure o remarcabila stabilitate monetara in tot acest timp. Daca se respectau criteriile de la Maastricht privind deficitul bugetar si datoria publica, nu se ajungea aici. Dar unele tari, cum sint Grecia si Irlanda, au fost efectiv corupte sa se imprumute in exces, apoi flagelul s-a raspindit.

Germania a inceput sa considere ca posibil un faliment controlat al Greciei, „pentru a stabiliza euro”, potrivit declaratiei ministrului german al Economiei, Philipp Rosler, si a ministrului de Finante, Wolfgang Schauble, din Die Welt, respectiv Der Spiegel. Deci este mai importanta o moneda decit o tara. Daca ar fi insa sa i se ceara Germaniei sa-si plateasca despagubirile de razboi catre Grecia, aceasta din urma ar scapa de datorii si ar trece pe plus. Asta e morala istorica, dar fiecaruia ii vine rindul… O intrebare pertinenta este de ce a fost primita Grecia in zona euro, pentru ca nu indeplinea de pe atunci criteriile de convergenta de la Maastricht. Nici Germania nu le indeplinea, doar Luxemburgul. De aceea am spus ca moneda unica europeana a fost mai curind o constructie politica decit una economica. Iar cusaturile incep sa se vada, cerind un leadership economic adecvat.

Daca nu se vor adopta masurile de armonizare despre care am amintit, eu unul mai dau monedei europene un an de zile. Un an foarte greu pentru Europa. Or, perplexitatea oamenilor politici in fata comportamentului de pe piete este totala. Nici vorba de vreun plan coerent si profesionist. Comportamentul investitorilor este catalogat ca „absurd”. De pilda, Spania are indicatori mai buni decit Marea Britanie. Si totusi, pericolul este considerat Spania. Bancile franceze au rezerve importante depuse la Banca Centrala si totusi se discuta despre criza lor de lichiditati. E o zvonistica alimentata si dirijata foarte profesionist, in favoarea dolarului, desigur. Un thriller psihologic. Politicienii se tem sa dea declaratii, pentru a nu declansa miscari gen tsunami ale capitalurilor. Dar le declanseaza si prin tacere, prudenta fiind interpretata ca un semn al crizei. Este nevoie de oameni credibili si de cuvinte potrivite.

Bancile bolnave trebuie lasate sa falimenteze, salvind doar economiile populatiei. Operatiunile cu produse derivate trebuie transparentizate, consumatorii trebuie protejati impotriva creditarii pradalnice, de genul celei practicate in Romania de catre Volksbank cu franci elvetieni. Nu trebuie sa se mai permita bancilor sa joace banii clientilor la bursa (legea „Dodd-Frank”), direct sau indirect, pentru a nu fi disimulati asa-numitii prietary trading. In general, bancile trebuie repuse in serviciul clientilor si nu invers, cum se intimpla acum. Sunt doar citeva masuri din cele necesare urgent, pentru ca pietele se misca mult mai repede decit autoritatile. Fara ele, banii si bancile vor continua sa-si faca de cap, in dauna economiei reale. Nu vedeti ca niste asa-zisi „baieti destepti” au intors economia si lumea toata pe dos?