Se simplifica procedurile de evaluare si selectie a proiectelor!

Emil Boc: Evaluarea si selectia cererilor de finantare va dura intre 3 si 5 luni!

Primul-ministru Emil Boc a cerut elaborarea unui calendar precis de termene şi proceduri prin care să se scurteze etapa de la depunerea proiectului, evaluarea lui, contractare, licitaţie şi punere în practică.
„Am constatat că aceste termene sunt de 8 până la 12 luni, când ele pot fi de 3 până la maxim 5 luni”, a declarat şeful Executivului.

POR: S-au retras competentele CRESC in procesul de evaluare!

Intr-o conferinta de presa, Vasile Blaga, ministrul dezvoltarii regionale a declarat ca un obiectiv major al ministerului este cresterea gradului de absorbtie a fondurilor europene, printr-o atitudine proactivã a tuturor directiilor responsabile cu implementarea programelor post-aderare si prin impulsionarea autoritãtilor publice locale.

Ministrul Vasile Blaga a subliniat cã „absorbtia fondurilor este o prioritate zero mai ales într-un an de crizã. Din pãcate, pânã la aceastã datã, nu am absorbit nici un leu din fondurile de post-aderare pentru investitii. Nu vorbim de fondurile pentru asistentã tehnicã. Una dintre cauze este aceea cã evaluarea proiectelor a durat foarte mult. Oricum, angajamentul pe care mi l-am asumat fatã de guvern va fi asumat ca obligatie de serviciu pentru colegii din minister care vor fi plãtiti în functie de performante, adicã în functie de plãtile efectuate din fonduri europene”.

Procedurile de evaluare si verificare a proiectelor depuse spre finantare prin Programul Operational Regional au fost simplificate si reduse „în medie”, cu 90 de zile, începând cu 5 ianuarie, prin retragerea competentelor de evaluare a CRESC-urilor si prin comasarea unor etape de evaluare si verificare.

Informatii suplimentare:

În fiecare din cele opt regiuni de dezvoltare, există câte un Comitet Regional de Evaluare Strategică şi Corelare(CRESC) format din reprezentanti ai autoritatilor publice locale din judetele componente ale regiunii si din reprezentanti ai mediului socio economic.
CRESC evalua proiectele primite spre finanţare din punct de vedere strategic, luând în calcul priorităţile de dezvoltare ale regiunii respective şi corelarea activităţilor din cadrul proiectelor cu alte acţiuni realizate din fonduri publice, prin alte programe operaţionale

Dragos Jaliu
www.fonduri-structurale.ro

sursa: www.gov.ro, www.mdlpl.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top