Seminarii pentru beneficiarii de fonduri nerambursabile POSCCE in Regiunea Centru

Foto4.jpg

adr centru-seminar-poscceAutoritatea de Management a Programului Operational Sectorial „Cresterea Competitivitatii Economice”, cu sprijinul Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Centru a organizat, la Hotel Cetate Alba Iulia o Conferinta si un seminar de informare pentru reprezentantii beneficiarilor privati care au contractat fonduri nerambursabile in valoare cumulata de peste 600 milioane lei, pentru investitii in Regiunea Centru.

Aceste sume au fost investite prin Operatiunile din cadrul Axelor Prioritare 1 si 3, pentru care ADR Centru are calitatea de Organism intermediar.

Participantilor la eveniment le-au fost prezentate aspecte practice vizand implementarea corecta a proiectelor derulate, modalitatea de decontare a sumelor contractate, dar si noi oportunitati de finantare care vor fi disponibile pentru firme pe viitor.

Seminarul de lucru a avut rolul de a aduce in atentia celor prezenti procedura simplificata aplicata de beneficiarii privati in cadrul proiectelor finantate din instrumente structurale, obiectivul „Convergenta”, precum si in cadrul proiectelor finantate prin mecanismele financiare SEE si norvegian pentru atribuirea contractelor de furnizare, servicii sau lucrari.

Mecanismul decontarii cererilor de plata ce se aplica tuturor beneficiarilor din cadrul Programului Operational Sectorial „Cresterea Competitivitatii Economice” 2007-2013, precum si aspectele privind masurile de informare si publicitate obligatorii in proiecte au fost alte teme discutate de cei peste 40 de participanti la evenimentul de la Alba Iulia.

De departe cel mai important punct l-a constituit dezbaterea referitoare la monitorizarea proiectelor derulate de beneficiarii privati. Astfel, reprezentantii AM POS CCE si ai OI pentru POS CCE din cadrul ADR Centru, dar si d-na Gabriela Teletin, director general in cadrul Ministerului Fondurilor Europene, au prezentat importanta atingerii indicatorilor asumati prin fiecare cerere de finantare in parte.

Reprezentantii IMM au fost informati de modul cum sunt indepliniti si raportati indicatorii de realizare a proiectelor, care sunt monitorizati in perioada implementarii activitatilor contractului si care, in general, sunt reprezentati prin numarul activelor tangibile/intangibile achizitionate, sau al lucrarilor realizate. Pe de alta parte, indicatorii de rezultat sunt monitorizati in perioada post-implementare, dar a caror indeplinire trebuie pregatita inca din perioada de implementare. Astfel, datele referitoare la cresterea numarului de persoane angajate ca urmare a realizarii activitatilor prevazute in contract, sau imbunatatirea cifrei de afaceri, sunt rezultate ale proiectelor care nu pot fi atinse si evaluate corespunzator daca in timpul derularii investitiilor nu au fost indeplinite toate conditiile contractuale.

Firmele din Regiunea Centru au asteptat prea mult, respectiv din 2011, deblocarea acestor fonduri. S-a vazut pe parcursul anului 2013 ca am recuperat perioada in care au fost sistate operatiunile din cadrul POS CCE si am avansat foarte bine in contractarea si implementarea proiectelor. Acum asiguram monitorizarea acestor proiecte, sprijinind firmele sa fie competitive si sa concureze pe piata interna si pietele internationale, sa creeze noi locuri de munca. Axele prioritare ale POS CCE in cadrul carora ADR Centru are rolul de Organism Intermediar sustin investitiile importante pentru generarea de locuri de munca in beneficiul cetatenilor. Pe toate operatiunile pe care le gestionam in cadrul POS CCE vor fi circa 800 de beneficiari, ale caror proiecte in valoare totala cumulata atrag peste 800 milioane lei in economia Regiunii Centru. Acordam un tratament egal tuturor beneficiarilor de fonduri nerambursabile si de aceea am colaborat cu AM POS CCE pentru organizarea acestei intalniri, astfel incat mediul de afaceri sa atraga cat mai multe fonduri europene„, a declarat domnul Simion Cretu, director general ADR Centru.

Participantilor la seminarul de marti le-a fost prezentat stadiul procesului de contractare la nivelul Regiunii Centru, dupa care au primit informatii punctuale despre documentele ce trebuie prezentate la ADR Centru in termen de 90 de zile de la semnarea contractelor, conform prevederilor contractului de finantare. De asemenea, a fost prezentat Ordinul 1120/2013 privind aprobarea Procedurii simplificate aplicate de beneficiarii privati pentru atribuirea contractelor de furnizare, servicii sau lucrari.

Sursa: ADR Centru

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *