Senatul a aprobat legea care ajuta doar nevoiasii de la sate. ONG-urile care acorda servicii sociale in orase nu vor mai primi bani

copii2.jpg

copiiSenatul a aprobat proiectul de lege privind subventionarea din fonduri publice a organizatiilor neguvernamentale care ofera servicii sociale, urmand sa primeasca subventii de la stat doar asociatiile care presteaza servicii sociale in comunitatile rurale. Aceeasi legea prevede ca ong-urile sa primeasca subventii de la stat doar in primii trei ani de activitate si doar in cuantum de 50%.

Pentru a fi aprobata, legea trebuie votata si de Camera Deputatilor, aceasta fiind Camera decizionala. Proiectul de lege propus de Guvern elimina finantarea totala, astfel ca plafonul maxim pentru care pot fi subventionate proiectele organizatiilor este de maxim 50%.

Organizatiile pot primi de la bugetul central 50% din costurile pentru cheltuielile salariale pentru personalul de specialitate sau pot cere subventii de la bugetul local pentru alte cheltuieli, insa nu pot primi finantari din ambele surse.

Pana acum, legea asistentei sociale prevedea acordarea de subventii organizatiilor neguvernamentale pentru servicii sociale doar din bugetul administratiei centrale, iar proiectele aprobate erau finantate in totalitate.

Principalele critici aduse legii privind subventionarea din fonduri publice a serviciilor sociale

Mai multe federatii de organizatii neguvernamentale au criticat dur proiectul de lege al Guvernului, aprobat astazi de Senat aratand ca acordarea de subventii asociatiilor neguvernamentale doar pe o perioada de trei ani de la infiintare este ilogica, avand in vedere ca organizatiile neguvernamentale nu sunt gandite ca afaceri, astfel incat sa obtina profit dupa o perioada de timp.

De asemenea, acestia au contestat prevederea ca doar organizatiile din comunitatile rurale sa primeasca aceste subventii, fiind nedumeriti in legatura cu ce se intampla cu organizatiile din zona urbana care primeau pana acum subventii.

Serviciile sociale nu fac obiectul unei societati comerciale, deservesc numai persoane cu nevoi sociale, ele nu sunt gestionate in asa fel incat dupa o anumita perioada de timp sa devina profitabile sau sa se auto-sustina„, a aratat Ionut Sibian, directorul Fundatiei pentru Dezvoltarea Societatii Civile.

O alta critica adusa de ONG-uri proiectului de lege adoptat de Senat este aceea ca plasarea in ograda administratiei locale a responsabilitatii finantarii serviciilor sociale ar putea fi o „contramasura”, intrucat este cunoscut ca administratiile locale nu aloca deloc sau aloca sume foarte mici finantarii acestor servicii.

Propunerile organizatiilor non-guvernamentale

Organizatiile non-guvernamentale cer Parlamentului ca, in cazul in care isi doresc sa treaca legea privin acordarea de subventii asociatiilor sa prevada mecanisme obligatorii de alocare de fonduri in bugetele autoritatilor locale pentru subventii acordate acestora. Ei cer, de asemenea, eliminarea termenului de trei ani prevazut de proiectul de lege si sa mentina accesul egal la servicii sociale a tuturor cetatenilor romani, eliminand limitarea finantarii prin subventie numai in mediul rural.

In plus, organizatiile cer alesilor eliminarea restrictiei destinatiei fondurilor din subventie exclusiv catre personalul de specialitate, asigurand astfel „o flexibilitate fireasca si absolut necesara in gasirea de resurse suplimentare finantarii serviciilor sociale”.

Asociatiile cer Guvernului adoptarea unei legi a contractarii de servicii sociale

Organizatiile cer Ministerului Muncii lansarea in dezbatere a unui proiect de lege care sa permita furnizorilor privati contractarea de servicii sociale.

Discutam de multa vreme despre contractarea serviciilor sociale si despre serviciile sociale in general, in conditiile in care posibilitatie de finantare a acestor servicii sunt extrem de mici, iar bugetul alocat din PIB este de 0,3%, in conditiile in care media europeana este de 2,2%. Daca vorbim in cifre, fie ele relative sau absolute, acest buget este absolut insuficient„, a explicat Bogdan Simion, presedintele Federatiei Organizatiilor Neguvernamentale pentru Copil.

Simion a mai spus ca Ministerul Muncii nu a invatat din mostenirile anterioare decat sa aloce bani. „Ultimele cifre din 2012 arata ca valoarea totala a beneficiilor sociale platite de Ministerul Muncii doar in primul semestru al anului trecut este de 993 milioane de euro, deci aproape un miliard de euro, spre deosebire de suma platita de Minister pentru servicii sociale in aceeasi perioada care este doar de 3,3 milioane de euro„, a afirmat Sibian.

Problema contractarii serviciilor sociale, spun reprezentantii asociatiilor, este una foarte veche, iar Ministrul Muncii din Guvernul Tariceanu a fost insarcinat sa contracteze 30% din serviciile sociale existente catre prestatorii privati. Acest lucru nu s-a infaptuit atunci, iar asociatiile cer reluarea discutiilor despre legea contractarii serviciilor sociale.

ONG-urile reproseaza Guvernului lipsa de dialog

Pe langa limitarile impuse de proiectul de lege, organizatiile reproseaza Guvernului ca nu au fost consultati si ca legislatia in ceea ce priveste serviciile sociale nu este predictibila. „Din cand in cand, Guvernul ne mai aduce cate un proiect de lege pe care trebuie sa il inghitim„, a spus Bogdan Simion, presedintele Federatiei Organizatiilor Neguvernamentale pentru Copil.

Organizatiile sustin ca subventiile acordate de stat ar trebui sa fie doar ajutoare adiacente si ca adevarata finantare a statului ar trebui facuta printr-un mecanism integrat. Astfel, actorii privati cer adoptarea unei legi care sa permita contractarea serviciilor sociale, considerand ca acesta este singurul cadru in care organizatiile neguvernamentale si institutiile statului pot fi adevarati parteneri pentru a-i ajuta pe cei care au nevoie de asistenta sociala.

Niciodata dupa aderare nu a fost un ministru care sa traseze o directie. Aproximativ 49 la suta dintre furnizori sunt ONG-uri si acopera 49,6 la suta din totalul serviciilor acordate. Practic, impartim cu statul povara, iar statul ar trebui sa aiba un dialog cu noi„, a subliniat Sibian.

Tot tindem sa spunem copiii ong-urilor, copiii statului. E ridicol. Sunt cu totii cetateni romani care au nevoie de ajutor„, a precizat Mirela Lavric, directorul SOS Satele Copiilor, organizatie care va fi direct afectata in cazul in care legea va fi aprobata de Parlament si promulgata de presedinte.

Sursa: Adevarul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top