INTERVIU Simona Bonghez: „Frumusetea unei certificari internationale este ca ea te promoveaza pe orice piata”

simona_bonghezSimona Bonghez este membra a PMI Leadership Institute Advisory Board si partener la TSP (smartprojects.ro), companie specializata in servicii de consultanta si training in managementul proiectelor.Simona are peste 15 ani experienta in management de proiect si ofera consultanta si traininguri specializate in acest domeniu de peste 10 ani. Are trei certificari internationale in domeniu: Certified Senior Project Manager (IPMA), Project Management Professional (PMI) si PRINCE2 Practitioner (OGC).

Simona sustine traininguri pentru pregatirea in vederea certificarii PMP, sesiuni de instruire in vederea certificarii IPMA precum si consultanta in management de proiect. Colaboreaza cu Facultatea de Comunicare din cadrul Scolii Nationale de Studii Politice si Administrative, in cadrul masteratului de Managementul Proiectelor si face parte din echipa de lectori ai programului Professional MBA in Process and Project Management prezentat in Romania de catre Vienna University for Economics and Business Administration.

Managementul-Proiectelor.ro: Ce ne puteti spune de alegerile pentru noul presedinte al PMI Romania?Simona Bonghez: Am fost Presedinte al PMI Romania timp de 5 ani (ceea ce inseamna 2,5 mandate) si cred ca este necesar ca la conducerea asociatiei sa vina o noua persoana, cu entuziasmul nealterat, cu idei noi si plina de pasiune. 5 ani este o perioada suficienta pentru punerea in practica a multor idei si initiative si plec cu satisfactia ca am facut o „treaba buna” in acest sens, inclusiv pregatirea echipei care va continua sa se ocupe de managementul asociatiei.

Cum s-a dezvoltat ramura PMI din Romania in timpul acestui mandat?S.B.: Sunt o persoana care stie ca intotdeauna e loc de mai bine si care aspira spre obtinerea de rezultate din ce in ce mai bune. Privind in urma nu pot sa nu fiu mandra de ceea ce am realizat si de echipa pe care am reusit sa o construiesc. Rezultatele sunt evidente si ma refer aici nu numai la dublarea numarului de membri, ci mai degraba la faptul ca actiunile asociatiei sunt regulate, ele s-au extins din Bucuresti la multe alte regiuni ale tarii, la evenimentul anual care este acum cunoscut si astepat de tarile din regiune, la relatiile durabile construite cu partenerii si sponsorii PMI Romania. Fiind o activitate exclusiv bazata pe voluntariat, rezultatele obtinute sunt intotdeauna mai aproape de sufletul celui care se implica in astfel de activitati. Iar eu n-am putut sa „rup” legatura sufleteasca astfel creata: raman in continuare alaturi de PMI, dar, de aceasta data, cu responsabilitati la nivel global.

Ce poate oferi o certificare PMI unui manager de proiect?

S.B.: O certificare internationala are intotdeauna o greutate mai mare in ochii oricarui angajator. Certificarea PMI dovedeste existenta unei pregatiri teoretice si a unei experiente minime necesare pentru preluarea responsabilitatilor conducerii unui proiect. Sa nu uitam ca orice proiect inseamna o investitie, iar organizatiile trebuie sa se asigure ca aceste investitii sunt gestionate de oameni pregatiti. Nu discutam aici insa despre competente. Pe acestea, din pacate, nu poate sa le garanteze nici o certificare…

„O organizatie va recomanda o anumita certificare in functie de cultura ei, de metodologia existenta, de piata pe care isi desfasoara activitatea.”

Avand in vedere ca sunteti certificata atat PMP, IPMA cat si PRINCE2, pe care ati recomanda-o unui manager de proiect?

S.B.: Intr-adevar, cam multe certificari pentru o singura persoana, nu-i asa?… Dar asta e viata de consultant, clientii trebuie sa stie ca ai cunostintele necesare pentru a le recomanda cea mai buna abordare pentru ei. De aceea, la intrebarea aceasta raspunsul este „depinde”. O organizatie va recomanda o anumita certificare in functie de cultura ei, de metodologia existenta, de piata pe care isi desfasoara activitatea. Din punct de vedere financiar si al birocratiei implicate, recomandarea mea este PMP. Evident, daca sunt indeplinite conditiile de eligibilitate.

Cum poate ajuta existenta unui PM Office in cadrul unei companii?

S.B.: Nu orice companie poate avea un PMOffice. Este nevoie de o anumita maturitate in managementul proiectelor pentru ca o companie sa se bucure de beneficiile unui astfel de birou specializat. Cel mai important avantaj pe care poate sa il ofere unei organizatii este consecventa aplicarii corecte a managementului proiectelor si, prin aceasta, asigurarea unei sanse sporite de succes pentru proiectele sale. Ganditi-va ce avantaj competitiv are o organizatie care are reputatia finalizarii proiectelor sale conform cerintelor agreate, intotdeauna la timp si in bugetul estimat… Asa cum am mai spus, pentru aceasta insa este nevoie de un anumit nivel de maturitate, ceea ce implica ca celelalte procese ale organizatiei sa se desfasoare coerent si eficient. PMOffice se va asigura ca procesul de managementul proiectelor se integreaza corect in toate aceste procese.

„Nu am atins inca un punct critic care sa ne ofere greutatea cuvantului in fata unei autoritati.

Care sunt cauzele pentru care PMI nu a reusit sa lege relatii cu autoritatile romane pana acum?

S.B.: PMI Romania are in prezent 400 de membrii, insuficient pentru a fi considerat un partener de discutie. Nu am atins inca un punct critic care sa ne ofere greutatea cuvantului in fata unei autoritati, putem cel mult sa ne adresam unor anumite persoane care sa inteleaga importanta domeniului. Experienta de pana acum este dezamagitoare: nu doar ca este dificil de ajuns la aceste persoane, dar odata ajunsi, persoana respectiva este schimbata din pozitie. Nu inseamna insa ca nu am facut nimic sau ca Asociatia nu va persevere in aceasta directie. Doar ca ia timp.

Ii promoveaza PMI Romania pe cei care au obtinut certificari PMP pe pietele internationale?

S.B.: Frumusetea unei certificari internationale este ca ea te promoveaza pe orice piata. PMI – la nivel international – ofera oportunitati pentru toti membrii sai, indiferent din ce parte a lumii provin. Nu este vorba doar despre networking international, ci chiar de obtinerea unor contracte ca manageri de proiect.

In ce mod se justifica investitia de timp si bani ca membru in PMI?

S.B.: Sa le luam pe rand: investitia financiara: accesul la site-ul PMI deschide porti spre standarde, articole, peste 200 de titluri ce pot fi consultate online, da posibilitatea conectarii la comunitati pe diferite specializari, permite consultarea de specialisti de renume international. Apartenenta la chapterul local este recompensata cu participari gratuite sau discount-uri considerabile la evenimente si workshop-uri in managementul proiectelor. Investitia se recupereaza foarte rapid. In ceea ce priveste investitia de timp, aceasta este alegerea fiecarui membru: poti fi un membru activ sau pasiv. Decizia de a dedica parte din timpul tau si sa te implici ca voluntar in diverse initiative ale asociatiei poate sa iti ofere experiente extraordinare, alaturi de oameni de exceptie, pasionati de ceea ce fac si entuziasti in a impartasi cu altii cunostintele lor. Timpul investit ti se intoarce inzecit… Cel putin mie asa mi s-a intamplat. Am cunoscut si continui sa cunosc oameni deosebiti de la care pot invata atat de multe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *