Situatia implementarii sistemului de management al calitatii in intreprinderile mici si mijlocii – cerinte, avantaje

O analiză succintă a economiei mondiale şi, în special, a celei europene, permite evidenţierea unor trăsături definitorii incontestabile, cum sunt diversificarea şi înnoirea rapidă a ofertei sub impactul societăţii cunoaşterii, mondializarea pieţelor şi, mai cu seamă, creşterea exigenţelor clienţilor şi ale societăţii în ansamblu.

În acest context, remarcăm că şi în economia românească un număr foarte mare de firme se află într-un proces accelerat de transformări organizatorice şi manageriale, de redefinire a locului şi rolului pe care îl au pe piaţă şi de îmbunătăţire a ofertei. Aceste preocupări au fost amplificate după aderarea ţării noastre la UE. Cu toate aceste mai există încă multe firme care desfăşoară o activitate predominant stereotipă, fără să dispună de o strategie agresivă, care să le permită obţinerea unui  profit ridicat din care să poată reinvesti pentru creşterea economică şi asigurarea unui loc mai bun pe piaţă.

Un studiu realizat în anul 2007 de CNIPMMR  arata că 30%  dintre IMM-uri nu sunt pregătite să răspundă exigenţelor impuse de piaţa europeană din cauza costurilor mari şi calităţii slabe a prestaţiilor realizate. Înfiinţarea unui lanţ de magazine, se arată în acelaşi studiu, determină intrarea în faliment a 5000 de IMM-uri. În condiţiile unei asemenea concurenţe supravieţuirea şi dezvoltarea firmelor mici este posibilă numai atunci când se fac eforturi suficiente, inclusiv sub aspect financiar, pentru realizarea unor produse care să satisfacă cerinţele tot mai elevate ale clienţilor, în special în domeniul calităţii.

O consecinţă a interesului crescând faţă de problema calităţii, o constituie Sistemul de management al calităţii, care a devenit o componentă obligatorie a managementului general al firmei. Pentru industriile aflate în afara ţărilor Comunităţii Europene, certificarea în sistemul calităţii se impune ca o restricţie de intrare pe piaţa acestei comunităţi. Chiar şi companii mari din Japonia şi SUA, cu programe pentru controlul calităţii bine concepute, sunt preocupate pentru certificări în sistemul de calitate ISO, în scopul obţinerii credibilităţii la nivel internaţional.

În prezent cerinţele pentru calitate în UE au crescut foarte mult; se consideră că satisfacerea clientului nu mai este suficientă, trebuie depăşite aşteptările acestuia promovând conceptul „Beyond Customer Satisfaction” potrivit căruia produsul oferit trebuie să depăşească cerinţele clientului, să-l entuziasmeze.
În aceste condiţii, pentru IMM-urile din ţara noastră, în care microîntreprinderile şi întreprinderile mici reprezintă 96,73% din numărul total al întreprinderilor, implementarea sistemelor de calitate a devenit principala condiţie pentru  supravieţuire.
Prin implementarea sistemului de management al calităţii bazat pe Standardul ISO 9001:2008, IMM-urile româneşti se vor încadra în tendinţa generală existentă pe plan intern şi internaţional de creştere a competitivităţii prin asigurarea calităţii produselor, serviciilor şi lucrărilor pe care le execută, ceea ce le va asigura o creştere a competitivităţii şi un loc mai bun pe piaţa UE.

Dacă pentru unele organizaţii din ţara noastră aceste avantaje nu s-au manifest la nivelul aşteptărilor, cauza nu rezidă în limitele sistemului de calitate, ci în modul în care a fost pus în practică.
Certificarea sistemului de calitate al unei organizaţii nu înseamnă că în mod automat toate produsele şi serviciile pe care le livrează vor fi fără abateri de la cerinţele stabilite. Un asemenea certificat poate doar să demonstreze că au fost asigurate condiţiile pentru ca desfăşurarea  proceselor din organizaţie, începând cu cercetarea pieţei şi până la supravegherea produselor în exploatare la beneficiar, să îndeplinească condiţiile certificării.
După certificare, trebuie urmărită respectarea cerinţelor referenţialului prin eforturi continue de perfecţionare a tuturor proceselor, evitându-se apariţia neconformităţilor pe întreaga traiectorie a produsului.

About Ion Ionita

Preocuparile mele sunt in urmatoarele domenii: managementul organizatiilor; elaborarea si fundamentarea economico-financiara a proiectelor de investitii; managementul calitatii; ingineria/analiza valorii; managementul proiectelor. Experienta profesionala poate fi demonstrata de cele 12 carti si 52 de articole pe care le-am publicat in domeniile mentionate, de cele 6 granturi finantate de CNCSIS si 7 contracte cu mediul de afaceri, toate in domeniile mentionate. De asemenea, de activitatile mele cu studentii, masteranzii si doctoranzii (30 de ani de activitate in invatamant). Doresc sa mai scriu cateva carti, sa particip la conferinte si congrese internationale, sa colaborez cu mediul de afaceri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.