Sprijin financiar pentru organizatiile din sectorul agricol si alimentar pentru a participa la consultarile de la nivel european

bani_valuta.jpg

In sedinta Guvernului din 13 aprilie 2016 a fost aprobata o hotarare prin care organizatiile profesionale si interprofesionale neguvernamentale din sectorul agricol si alimentar vor beneficia de sprijin financiar pentru a participa la consultari in structurile europene similare, atat prin plata contributiilor, cat si prin asigurarea unei parti din costurile serviciilor lingvistice de care au nevoie.

In acest sens, se aloca anual suma de 2,8 milioane de lei de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale. Decontarea anuala a cotizatiilor pentru organizatiile profesionale/interprofesionale neguvernamentale din sectorul agricol si agroalimentar se face incepand cu anul 2016, iar cea aferenta serviciilor lingvistice incepand cu anul 2017.

Astfel, organizatiile profesionale si interprofesionale neguvernamentale care exploateaza terenurile agricole, sectorul agroalimentar sau serviciile conexe vor fi sprijinite sa isi plateasca integral cotizatiile anuale la organizatiile de profil ale UE si/sau organizatiile stabilite ca facand parte din grupurile de dialog civil ale Comisiei Europene pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala. De asemenea, vor beneficia de decontarea unei sume de pana la 30% din valoarea cotizatiilor, reprezentand serviciile lingvistice necesare participarii la consultarile organizate la nivel european, in acest domeniu.

Platile catre beneficiari se fac in termen de maxim 30 de zile lucratoare de la data aprobarii cererilor de plata. In Romania, sunt aproximativ 15 organizatii cu reprezentare la nivel european, care, in prezent, fac eforturi pentru achitarea cotizatiilor, stabilite pe principii care tin cont de potentialul si suprafata agricola a Romaniei si de populatia angrenata in mediul rural.

Prin Legea nr.52/2015 au fost aprobate platile anuale a cotizatiilor si serviciilor lingvistice pentru organizatiile profesionale/interprofesionale neguvernamentale din sectorul agricol si agroalimentar, insa legea va fi efectiv aplicata dupa intrarea in vigoare a Hotararii de Guvern adoptate pe 13 aprilie 2016.

Sursa: MADR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *