Statul ar putea sa preia actiunile IMM pe care le imprumuta cu fonduri europene

rovana-plumb-2-octav-ganea.jpg

Statul ar putea sa devina actionar la IMM-urile care acceseaza fondurile europene si nu mai pot derula proiectele, daca Guvernul va aproba un memorandum in acest sens, a declarat, marti, Rovana Plumb, ministrul delegat pentru fonduri europene.

“Analizam sa introducem un nou instrument financiar in sprijinul mediului de afaceri, in special pentru IMM-uri. Se numeste micromezanin si este aplicat in Germania. Facem acest lucru fiindca dorim sa venim cu solutii pentru mediul de afaceri, astfel incât firmele sa reziste. Micromezanin, ca instrument structural pe fonduri europene, pe Fondul Social European (FSE), inseamna ca statul poate face o creditare de pâna la 50.000 de euro, pe o perioada de pâna la cinci ani pentru un IMM. Daca in aceasta perioada de cinci ani nu se poate restitui de catre societate creditul, el se transforma in aport la capitalul social. Statul român va deveni astfel actionar la firma respectiva, deoarece fondurile sunt nerambursabile pentru statul membru”, a precizat Rovana Plumb, ministrul delegat pentru fonduri europene.

De exemplu, daca o persoana are o intreprindere de economie sociala si doreste sa o extinda pentru ca a primit finantare in 2007/2013, poate lua un credit cu dobânda subventionata, finantata din FSE, iar la finalizarea creditului, daca nu il poate rambursa, intermediarul financiar, adica statul, poate intra in actionariat, au explicat, pentru MEDIAFAX, reprezentantii Ministerului Dezvoltarii Regionale, Administratiei Publice si Fondurilor Europene.

Instrumentul se va derula prin intermediari financiari selectati din piata, fie banci, fie institutii financiare non bancare.

Rovana Plumb explica care este scopul introducerii noului instrument financiar: “Vrem sa sprijinim firmele, nu sa le bagam in faliment dupa accesarea unui credit, astfel incât pe baza unui plan de dezvoltare, de restructurare ele sa poata sa se redreseze. Altfel se creaza somaj. in prezent, suntem in analiza, urmeaza sa facem memorandum si sa-l prezentam in sedinta de guvern. in momentul de fata facem un studiu de impact”.

Sursa: Mediafax

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top