Izolarea termica este mult prea scumpa

Reprezentantii Primariei Hunedoara afirma ca pentru fiecare locuinta ar trebui platit in medie 6.000 de euro, din care 66 la suta din suma ar fi suportata, in proportii egale, de bugetul de stat si de cel local.

Platesc greu intretinerea

Administratorul Asociatiei 38, Rodica Certejan, spune ca proprietarii locuintelor de abia isi achita facturile lunare, iar despre constituirea unui fond de rulment si reparatii, suplimentar, nici nu poate fi vorba.

„Suma de 2.000 de euro, cat estimeaza Primaria ca l-ar costa pe un proprietar izolarea locuintei, este mult prea mare. De abia reusesc sa incasez cate 500 de lei, lunar, pentru intretinere in perioada de iarna”, a declarat Rodica Certejan.

Bani din publicitate

Coordonatoarea Compartimentului pentru Relatia cu Asociatiile de Proprietari din cadrul Primariei Hunedoara, Mihaela Purcar, a mentionat ca proprietarii nu reusesc sa rezolve nici macar problemele stringente.

„Ne-au cerut sa intervenim pentru constructia unui acoperis, de exemplu, dupa ce le-a plouat in casa sau pentru curatarea subsolului, ca sa scape de mirosul neplacut, din cauza ca, la nivel de asociatii, nu reusesc sa se puna de acord. Sumele necesare pentru reabilitare termica, insa, nu le are nimeni. Chiar cele doua blocuri care au depus actele au obtinut banii din surse externe si anume din amplasarea de materiale publicitare de dimensiuni mari pe imobile.”, a spus Purcar.

Solicitarile de cofinantare vor fi trimise, in 1 mai, la Consiliul Judetean, iar apoi directionate spre Ministerul Dezvoltarii Regionale si Locuintei (MDRL), care va decide, in functie de fondurile disponibile, daca aloca 33 la suta din suma necesara reabilitarii termice. Anul trecut doar 22 de blocuri din cinci orase au beneficiat, la nivel national, de subventii pentru lucrari de izolare.

Facturile sunt mai mici

Specialistii sustin ca, in urma reabilitarii termice, facturile pentru gaz sau energie electrica ajung sa fie cu cel putin 30 la suta mai mici. De aceea, unii hunedoreni si-au izolat locuintele pe cont propriu, fara a tine, insa cont de aspectul estetic de ansamblu al orasului. Astfel, multe imobile din oras sunt colorate divers, reunind gusturile diferite ale proprietarilor, fara riscul sanctiunilor.

Sursa: Adevarul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top