Fonduri transfrontaliere de 127 de milioane de euro la Galati

fonduri transfrontaliere, Romania, Ucraina, Republica Moldova

„Trilateralul are un buget, pe 2007-2013, de 127 de milioane de euro, din care 43 de milioane de euro vor constitui o prima transa, chiar dupa lansarea din luna martie. Depunerea proiectelor se va face probabil in perioada iunie-iulie”, a declarat Chebac.

Presedintele CJ Galati a precizat ca valoarea minima a unui proiect va fi de o suta de mii de euro, iar cea maxima, de patru milioane de euro, proiectele urmand a se derula prin noua Asociatie Transfrontaliera „Euroregiunea Dunarea de Jos”, infiintata la Galati in luna decembrie si care reuneste Regiunea Odesa din Ucraina, judetele Cahul si Cantemir din Republica Moldova si judetele Galati, Braila si Tulcea din Romania.

Eugen Chebac a mai spus ca in cadrul Conferintei ‘Prezent si perspective in Euroregiunea „Dunarea de Jos”, desfasurata, saptamana trecuta, la Cahul, au fost prezentate si principalele obiective care vor avea nevoie de finantare prin Programul Operational trilateral Romania – Republica Moldova – Ucraina. Astfel, presedintele Consiliului Raional Cantemir, Andrei Malasevski, a vorbit despre o puternica migratie a populatiei din raion la munca in Occident si de nevoia de proiecte care sa ajute sudul raionului. Presedintele Euroregiunii si presedinte al Consiliului Regional Odesa, Mikola Skoryk, a vorbit despre proiectele propuse de partea ucraineana, printre care dezvoltarea portului Reni, constructia unui aeroport la Ismail, a unui pod peste Dunare si, interesant pentru galateni, realizarea unei legaturi auto mai bune Galati – Reni – Odesa.

Eugen Chebac a vorbit despre un proiect, discutat de multa vreme in comisiile de specialitate ale Euroregiunii, dar blocat din lipsa de fonduri: „Elaborarea unei strategii de dezvoltare a Euroregiunii pana anul 2013”. „Pe termen scurt, doresc sprijinul in realizarea altui proiect ce apare in planul de activitate al Comisiei pentru dezvoltare regionala: cel referitor la realizarea unui ghid al ONG-urilor din Euroregiune”, a mentionat Chebac.

Sursa: Portalul National de Administratie Publica

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *