Legea creditului agricol

Creditul agricol, leasing-ul si asigurarile agricole au fost temele dezbatute la intalnirea care a avut loc luni, 5 mai 2003, intre reprezentanti ai bancilor, companiilor de asigurari si de leasing si cei ai Ministerului Agriculturii, senatori, deputati, organizatii guvernamentale si neguvernamentale.

Conferinta a urmarit prezentarea unor mecanisme specifice – de la modul de functionare a creditului agricol si pina la modul in care poate fi obtinuta o finantare leasing pentru achizitionarea echipamentelor agricole.

Astfel, conform prevederilor legii creditului agricol, pot lua credit:

– producatorii agricoli care exploateaza terenuri agricole sau efective de animale pentru obtinerea productiei agricole in vederea comercializarii;

– persoanele fizice si juridice specializate in servicii pentru obtinerea productiei agricole (infiintarea culturilor agricole si intretinerea si recoltarea plantatiilor si culturilor agricole);

– firmele care proceseaza productia agricola, acestea urmand sa fie stabilite de Ministerul Agriculturii.

Creditele, acordate de bancile comerciale, vor fi garantate de Fondul de Garantare a creditului rural sau alte societati de profil ori de imprumutat prin gaj fara deposedare pe culturi, animale sau masini si utilaje agricole, asigurare la societati de asigurari, ipoteca asupra cladirilor si terenurile agricole sau alte garantii agreate de bancile creditoare.

Beneficiarii creditelor trebuie sa ramburseze imprumutul in maximum 1 an.

Dupa ce achita si dobinzile la termenele scadente, primesc de la stat o alocatie de pina la 30% din volumul creditului.

Sursa: Evenimentul Zilei online

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *