Actiuni integrate pentru incurajarea si finantarea economiilor inovative si a IMM-urilor

IMM, ADR, proiect

Acest proiect este finantat in cadrul Programului URBACT II si reuneste 12 parteneri din 9 tari, in efortul de a preintampina viitoarele efecte negative ale actualului climat financiar si economic. in scopul de gasi noi solutii si de a adapta expertiza regiunilor mai dezvoltate la nivelul fiecarui partener, Municipiul Galati se alatura unui grup reprezentativ la nivel european de municipalitati: Aachen, si Leipzig (Germania), Gijon (Spania), Miasto Gliwice (Polonia), Maribor (Slovenia), Edinburgh (Anglia), Linz (Austria), Reims (Franta), Roma (Italia), Aveiro (Portugalia), cu consultanta Asociatiei Germane pentru Locuinte si Dezvoltare Urbana si Spatiala (DV).

Obiectivul principal al FIN-URB-ACT este de a intari performantele economiei locale si de a stimula cresterea angajarilor prin furnizarea de suport adecvat pentru antreprenorii inovatori, competitivi si calificati, in acelasi timp cu promovarea unei dezvoltari urbane atractive. Un aspect important va fi imbunatatirea accesului IMM-urilor la finantare in special pentru activitati inovative sau lansarea de noi activitati.

FIN-URB-ACT, fiind un proiect orientat pe crearea de retele de informatii pe plan local, regional si international, se va concretiza in formarea unui Grup Local de Suport in fiecare oras participant care sa dezvolte actiuni si sa creeze programe si aplicatii specifice realitatilor si nevoilor locale ale IMM-urilor.

Grupul Local de Suport pentru orasul Galati are urmatoarea componenta:

– Partener principal – Consiliul Local Galati;
– Partener 1 – Universitatea Danubius;
– Partener 2 – Camera de Comert, Industrie si Agricultura Galati;
– Partener 3 – Banca Comerciala Romana;
– Partener 4 – Oficiul Teritorial pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii si Cooperatie Galati;
– Partener 5 – Agentia pentru Dezvoltare Regionala Sud-Est;
– Partener 6 – Organismul Intermediar al POS Mediu Regiunea Sud-Est Galati.

Proiectul se va desfasura in baza unui Plan Local de Actiune dezvoltat de catre partenerii locali pe baza necesitatilor si tendintelor actuale ale mediului de afaceri galatean prin intermediul unor studii, sondaje si statistici specifice.

Cu aceasta ocazie lansam prima activitate majora in cadrul proiectului FIN-URB-ACT, procesul de selectie a IMM-urilor care vor avea rol activ pe parcursul proiectului; de asemenea se lanseaza si procesul de colectare a informatiei care va sta la baza studiilor si statisticilor prevazute.

In acest scop rugam factorii interesati sa completeze chestionarul disponibil pe pagina de internet a Primariei Municipiului Galati www.primaria.galati.ro, respectiv pe paginile de internet ale membrilor Grupului Local de Suport.

Chestionarul

Sursa: Agentia pentru Dezvoltarea Regionala Sud-Est

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *