Doina Patrubani, director pentru Departamentul de Management Consulting, Deloitte Romania: „Valoarea managerilor creste pe masura ce isi creeaza succesori”

„Piata muncii din Romania este marcata de doua tabere: angajati si angajatori. Uneori castiga unii puncte, alteori ceilalti”. Aceasta mentalitate dominanta este una dintre principalele diferente intre piata muncii din Romania si cea din vest, subminand capacitatea romanilor de a lucra in echipa, considera Doina Patrubani, director al Departamentului de Management Consulting din cadrul Deloitte Romania.

O alta diferenta pregnanta este orientarea romanilor catre beneficiul material imediat, explica Patrubani, care a lucrat timp de 20 de ani in Europa, dintre care ultimii 15 in cadrul Deloitte Touche Tohmatsu.

Ce v-a facut sa reveniti in Romania la acest moment?

Initial, intentionam sa refuz oferta Deloitte Romania, pentru ca imi era foarte bine unde ma aflam, eram pe o panta ascendenta de cariera.

Ceea ce am gasit aici mi-a placut insa atat de mult incat mi-am schimbat total planul. In pietele mature, stucturate, proiectele de consultanta sunt mai cosmetice; multe proceduri, metodologii, sisteme exista deja, nu se fac schimbari atat de radicale.

Aici aveam sansa de a introduce mai multe sisteme pentru prima data sau de a perfectiona elemente existente, ceea ce era cu atat mai tentant.

Prin ce se diferentiaza situatia de pe piata muncii din vest fata de cea din Romania?

La nivelul tinerilor, diferentele sunt foarte mici in ceea ce priveste mentalitatea angajatului, mod de lucru, de comunicare, integrare in retele informale, sociale. Diferentele sunt mai mari la alte categorii de varsta, dar nici aici nu as vrea sa generalizez, pentru ca multi oameni s-au adaptat foarte repede.

Individul din Romania seamana foarte bine cu cel din statele occidentale. Imaginea generala de pe piata muncii din Romania este, insa, mult mai putin asemanatoare cu imaginea din piete mai mature.

Mai multe detalii: www.standard.ro

Sursa: Business Standard

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top