ALB: propunerile Finantelor vor duce la o scadere a pietei de leasing auto cu cel putin 60%

Ministerul Finantelor Publice, leasing auto, deducere TVA

„Estimez un impact la fel de negativ asupra pietei de leasing auto precum cel al introducerii taxei de poluare, astfel incat aceasta piata ar putea sa scada, trimestrial, cu mai mult de 60%”, a estimat secretarul general al Asociatiei Societatilor Financiare din Romania (ALB), Adriana Ahciarliu.

„Aceste decizii fiscale se suprapun peste un domeniu care a fost lovit anul trecut de introducerea taxei de poluare. Pentru bugetul public, aceste masuri nu vor avea efectul dorit, deoarece transmite o presiune fiscala pentru o anumita parte a transportatorilor, care nu poate fi suportata si care va duce la incapacitate de plata a ratelor, in cazul in care ei sunt clienti ai unor companii de leasing”, a adaugat ea.

Ahciarliu spune ca incasarile privind veniturile din taxa pe valoare adaugata (TVA) estimate de Ministerului Finantelor Publice (MFP) sunt nerealiste, deoarece unii transportatori vor intra in incapacitate de plata.

„Ratele de leasing vor creste pentru o parte dintre transportatori, deoarece nu isi vor putea deduce TVA-ul”, a mai spus Ahciarliu, care a subliniat ca unii au deja restante la plata ratelor de doua-trei luni.

„Masura este una abuziva, in conditiile in care nu este legal sa se introduca modificari intr-un contract aflat in derulare, asa cum este prevazut in propunerile fiscale ale MFP”, a adaugat secretarul general al ALB.

Ahciarliu a mai spus ca aceste masuri ar putea sa reduca, in cele din urma, ratigul Romaniei pentru imprumuturile pe termen mediu, avand in vedere faptul ca institutiile financiare nebancare reprezinta 12% din totalul de active bancare.

Un alt impact va fi acela de crestere automata a cheltuielilor cu provizionarea societatilor de leasing, ceea ce va impune actionarilor acestor societati infuzii de capital pentru echilibrarea fondurilor proprii, subliniaza Ahciarliu.

„Nu stiu in ce masura actionarii unor companii de leasing vor alege sa duca in spate un domeniu pe care statul il desfiinteaza prin aceste masuri”, a mai spus Adriana Ahciarliu.

Leasingul operational, „interzis”

Secretarul general al ALB a subliniat ca prevederile noului cod fiscal in privinta leasingului operational sunt echivalente cu „interzicerea acestei piete in Romania incepand cu 1 mai”.

„Noile decizii fiscale lovesc in leasingul operational si, indirect, in leasingul auto financiar, aruncand o presiune fiscala asupra a ceea ce reprezinta 70% din portofoliu”, a spus seful ALB.

Ahciarliu sustine ca piata de leasing are deja experienta unei decizii fiscale gresite, si anume taxa de poluare, introdusa in iunie 2008 si care a dus la o scadere a pietei in ultimul trimestru din 2008 cu 60% fata de trimestrul anterior. Taxa a inlocuit vechea taxa de prima inmatriculare, care a functionat din 2007 pana in primul semestru din 2008.

„Am atras atentia guvernantilor si Ministerului Finantelor Publice ca aceste masuri nu vor aduce bani la buget, dar vor reusi sa franeze si mai mult un domeniu financiar care a finantat activitati importante ale economiei”, a mai spus secretarul general al ALB.

In proiectul de Ordonanta de Urgenta pentru rectificarea bugetara, Ministerul Finantelor Publice (MFP) propune si modificari ale Codului Fiscal. Astfel, nu se mai deduce taxa pentru achizitiile de vehicule rutiere motorizate si pentru orice achizitii de bunuri destinate vehiculelor aflate in proprietatea sau in folosinta persoanelor impozabile. Textul de modificare a codului fiscal face referire si la importul sau achizitia intracomunitara a unui vehiculul sau la obtinerea acestuia in cadrul unui contract de leasing financiar.

Exceptie fac autovehiculele utilizate in scop comercial, respectiv in vederea revanzarii, cele utilizate pentru transportul cu plata de persoane, inclusiv pentru activitatea de taxi sau pentru prestarea de servicii cu plata, inclusiv pentru inchirierea catre alte persoane, instruirea de catre scolile de soferi, transmiterea folosintei in cadrul unui contract de leasing financiar sau operational.

In cazul contractelor de leasing financiar de vehicule rutiere motorizate, in derulare la data de 1 mai 2009, se aplica prevederile mentionate pentru ratele de leasing si valoarea reziduala a acestora, a caror exigibilitate intervine dupa data de 1 mai 2009 inclusiv.

In ce priveste leasingul operational, se limiteaza dreptul de deducere al taxei la 30% pentru cheltuielile cu serviciile legate de vehiculele rutiere motorizate mentionate, inclusiv cheltuielile de modificare, reparare sau intretinere, chiria sau rata de leasing operational.

In cazul contractelor de leasing operational sau a oricaror alte contracte de inchiriere sau de punere la dispozitia persoanei impozabile a unui vehicul rutier motorizat, in derulare la data de 1 mai 2009, se aplica prevederile mentionate pentru ratele de leasing sau chiria, a caror exigibilitate intervine dupa data de 1 mai 2009 inclusiv.

Sursa: Banknews

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *