Creditarea companiilor s-ar putea relansa abia spre finalul anului

creditare, resurse, finantare, redimensionare, productivitate

„Segmentul corporatiilor are o anumita latenta in raspuns, de 6-8 luni. Pot spune ca primele semnale pozitive, de relansare a creditarii, vor veni cel mai devreme la sfirsitul anului, dar pentru acest lucru trebuie sa existe premise, masuri pe care economia sa le aiba la dispozitie”, a mai spus Burduja. Printre premisele necesare, prim-vicepresedintele Raiffeisen Bank a enumerat creditul mai ieftin, precum si politici economice care sa permita demararea in forta a unor activitati.

„Avem nevoie de masuri pentru stimularea agriculturii dar si pentru atragerea fondurilor structurale. Noi dam prea mult loc disputelor, in loc sa ne concentram pe solutii eficiente”, a completat el. Burduja a mai subliniat ca, in conditiile actuale de piata, este nevoie de o utilizare mult mai eficienta a resurselor de catre companii.

„Exista un climat arid in domeniul creditului. Costurile au crescut si asistam la o restringere a pietelor de desfacere, ceea ce inseamna ca este nevoie de o redimensionare a modului in care imi atrag resursele de finantare. Masurile necesare trebuie sa tina cont de bunul simt si de un management riguros al companiilor”, a mai spus reprezentantul Raiffeisen Bank.

El a dat exemplu unei companii care, cu toate ca si-a redus cu 10% personalul, a reusit in ultima perioada sa-si creasca productivitatea cu 25%. Burduja a mai afirmat ca este important de inteles ca solutiile pentru economia romaneasca nu vor veni decit intr-o masura limitata din exterior.

Sursa: Ziarul de Iasi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top