Mai putine documente la depunerea proiectelor finantate cu bani de la UE

fonduri europene, PNDR, APDRP, documente, simplificare

„APDRP a finalizat modificarea procedurilor de lucru pentru unele masuri de sprijin din cadrul Programului National de Dezvoltare Rurala 2007 – 2013, simplificand procesul de primire si evaluare a cererilor de finantare. Una dintre principalele modificari, aplicabila tuturor masurilor de finantare, se refera la eliminarea unor documente redundante sau fara mare relevanta, care trebuiau prezentate odata cu cererea de finantare, cum sunt cazierul judiciar, cazierul fiscal, copia actului de identitate pentru reprezentantul legal, certificatul de inregistrare in scopuri de TVA si documentul care sa certifice ca reprezentantul legal este o persoana cu rol determinant”, anunta agentia.

De asemenea, pentru Masura 123 – „Cresterea valorii adaugate a produselor agricole si silvice” a fost eliminata obligativitatea depunerii copiei contractului incheiat cu laboratorul aprobat sau acreditat de Agentia Nationala Sanitar-Veterinara si pentru Siguranta a Alimentelor (ANSVSA) la care beneficiarul de fonduri europene nerambursabile a apelat pentru efectuarea analizelor de laborator.

La Masura 313 privind „incurajarea activitatilor turistice” au fost eliminate si alte documente solicitate pana in prezent la depunerea proiectului, cum sunt angajamentul din partea beneficiarului ca structura turistica sa fie amenajata cu obiecte traditionale de marca, precum si angajamentul ca va introduce obiectivul investitional in circuitul turistic. Informatiile din aceste documente vor fi preluate prin capitolele specifice din Studiul de Fezabilitate sau Memoriul Justificativ.

In plus, APDRP a avut in vedere si o simplificare a circuitului verificarii documentelor. Astfel, in urma depunerii cererilor de finantare ale solicitantilor Masurii 322 ce privire la „Renovarea si dezvoltarea satelor” la Oficiul Judetean de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (OJPDRP), acestea vor fi transmise direct catre Centrul Regional de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (CRPDRP).

Sursa: Ziarul de Iasi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top