S-au adoptat masuri financiare pentru stimularea gradului de absorbtie a fondurilor alocate pentru agricultura

masuri, fonduri europene, finantare, agricultura, scoli

Totodata, ministrul Ilie SaRBU a sustinut nota de prezentare referitoare la Implementarea Programului de distribuire gratuita a fructelor in scoli pentru absorbtia fondurilor UE alocate Romaniei – de 4,99 milioane euro pentru fiecare an scolar pana in 2013.

1. Hotarare de Guvern privind reglementarea unor masuri financiare pentru stimularea gradului de absorbtie a fondurilor alocate pentru agricultura

Prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.125/2006 1, au fost stabilite schemele de plati directe care se aplica, incepand cu anul 2007, categoriile de beneficiari ai acestor scheme de plati, precum si conditiile generale de eligibilitate pentru acordarea platilor.

Hotararea de Guvern a fost initiata avandu-se in vedere necesitatea urgenta a asigurarii fondurilor aferente aplicarii schemelor de plati directe pe suprafata, pentru anul agricol 2008, din venituri din privatizare.

Actul normativ are drept consecinte asigurarea operativa a fondurilor necesare prefinantarii cheltuielilor generate de platile directe aferente anului agricol 2008 pentru sectorul vegetal si efectuarea platilor catre beneficiari, asigurandu-se astfel agricultorilor resursele financiare pentru desfasurarea activitatilor din agricultura.

Aplicarea masurilor prevazute de actul normativ permite beneficiarilor platilor sa-si elaboreze propriul plan de afaceri si programul de dezvoltare pe termen scurt si mediu, adaptate cerintelor pietei.

Se creeaza astfel oportunitati de crestere atat a fluxului comercial al resurselor materiale necesare fermierilor, cat si a fluxului de capital angajat de mediul bancar pentru finantarea activitatilor agricole.

Grupurile tinta avute in vedere sunt producatorii agricoli persoane fizice sau persoane juridice, care exploateaza terenurile agricole pentru care solicita platile.

Romania a optat pentru schema simplificata de plata unica pe suprafata pe o perioada de 3 ani, cu posibilitatea de a prelungi aceasta perioada inca 2 ani, cu acordul Comisiei Europene.

2. Nota privind Implementarea Programului de distribuire gratuita a fructelor in scoli pentru absorbtia fondurilor UE alocate Romaniei – de 4,99 milioane euro pentru fiecare an scolar pana in 2013

Programul comunitar de distribuire gratuita a fructelor in scoli este menit sa incurajeze consumul de fructe in scoli si sa promoveze formarea de obiceiuri alimentare sanatoase, in special pentru prevenirea diferitelor afectiuni de sanatate (diabet, boli cardiovasculare si obezitate infantila).

Pentru implementarea School Fruit Scheme, Consiliul UE a decis sa aloce, incepand cu anul scolar 2009-2010, un ajutor comunitar de 90 milioane euro/an scolar. Suma alocata este prevazuta pentru aprovizionarea institutiilor de invatamant cu produse din sectorul legumelor si fructelor, proaspete si procesate, si pentru acoperirea costurilor de logistica privind distributia, echipamentele, comunicarea, monitorizarea si evaluarea. Institutiile de invatamant avute in vedere sunt cresele, alte institutii prescolare, scolile primare si gimnaziale.

Pentru a participa la acest program, fiecare stat membru trebuie sa elaboreze o strategie la nivel national sau regional, care sa prevada modalitatea de implementare, bugetul programului – finantarea comunitara si co-finantarea nationala – durata, grupul-tinta, produsele eligibile, modul de implicare a institutiilor statului si masurile adiacente necesare pentru asigurarea eficientei programului. intrucat modalitatea de implementare este asemanatoare cu cea a programului „Laptele in scoli – cornul si laptele”, consideram ca la nivelul administratiei publice se pot implica aceleasi structuri: Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale, Ministerul Educatiei, Cercetarii si Inovarii, Ministerul Sanatatii, Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura si Consiliile judetene. Aspectele strategice au fost deja discutate in cadrul unor intalniri interministeriale.

In cazul Romaniei, aplicand rata co-finantarii comunitare de 75% pentru 1.107.350 copii cu varste intre 6 si 10 ani, rezulta un ajutor comunitar anual de 4,99 milioane euro la care se adauga co-finantare nationala obligatorie de 1,664 milioane euro (25%) pentru masuri adiacente.

Avand in vedere modelul de implementare al schemei si masurile tranzitorii pentru anul scolar 2009/2010, pentru anul 2009 ar fi necesara alocarea de catre Consiliile Judetene a unui buget de cca. 7 milioane euro pentru achizitionarea si distribuirea produselor (mere) in lunile noiembrie si decembrie. Aceste cheltuieli se vor recupera in anul 2009, respectiv 2010 de la Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale, prin Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura.

Pe langa elementele definitorii, discutiile din cadrul intalnirilor interministeriale s-au purtat si in jurul modalitatii de implementare a programului prin proiecte integrate care sa asigure achizitia si distributia produselor si desfasurarea masurilor adiacente. in procesul de achizitie si distribuire a produselor ar urma sa se acorde prioritate producatorilor autohtoni, iar masurile adiacente se vor desfasura prin implicarea si sub coordonarea autoritatilor de sanatate si educatie.

Intrucat la nivel comunitar a fost adoptata legislatia specifica de implementare – Regulamentul Comisiei nr. 288/2009 – si ca Romania intentioneaza sa puna in aplicare acest program incepand cu anul scolar 2009/2010, Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale a propus definitivarea strategiei pentru implementarea programului si elaborarea unui proiect de act normativ sub forma de hotarare a Guvernului care sa stabileasca atributiile institutiilor implicate.

Consideram ca „Programul de distribuire gratuita a fructelor in scoli” reprezinta o oportunitate pentru a pune in valoare productia romaneasca de fructe si legume.

Sursa: , Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top