Sprijin pentru organizatiile profesionale din agricultura

MAPDR, sprijin, buget, organizatii profesionale, agricultura

Sprijinul acordat de la bugetul de stat prin bugetul MAPDR, acopera in proportie de 100% plata cotizatiei anuale si in proportie de 50% plata taxelor de participare.

De acest sprijin vor beneficia producatorii agricoli din sectorul vegetal, zootehnic, al imbunatatirilor funciare si al organizarii si sistematizarii teritoriului, organizati la nivel national.

Afilierea si participarea asociatiilor de producatori agricoli din Romania la organizatiile profesionale europene sunt demersuri importante, deoarece structurile de lucru ale organizatiilor profesionale europene participa la elaborarea politicilor agricole de la nivelul Uniunii Europene, iar Ministerul Agriculturii este interesat ca organizatiile patronale sa participe la grupele de lucru constituite la nivel european.

Principalele organizatii profesionale din agricultura sunt COPA (Comitetul Organizatiilor Profesionale din Agricultura Uniunii Europene) COGECA (Comitetul General al Cooperativelor Agricole din Uniunea Europeana) si GEOPA (Asociatie a angajatilor din cadrul organizatiilor profesionale din agricultura).

Producatorii agricoli si ceilalti parteneri de pe filiera produselor agroalimentare vor fi stimulati, astfel, sa se asocieze in organizatii reprezentative la nivel national, care la randul lor sa se afilieze la organizatii profesionale europene, pentru a avea posibilitatea reala de participare la elaborarea si implementarea Politicii Agricole Comune. Federatia Nationala a Producatorilor Agricoli din Romania este membra la COPA-COGECA.

Sursa: , Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *