Licitatia pentru achizitia unui sistem de ticketing a fost reprogramata

Sefii Primariei au reprogramat o licitatie de 6,5 milioane lei, fara TVA.

Procedura vizeaza achizitia unui sistem de ticketing, panouri de informare atat pentru autobuze, cat si pentru statiile de transport in comun, dar si un sistem de management al traficului.

Investitia este realizata partial cu fonduri europene si e destinata unui traseu studentesc de transport in comun, Agronomie – Tudor Vladimirescu.

„Licitatia a fost programata pentru data de 26 iunie. S-a mai incercat organizarea acestei licitatii, dar a aparut o contestatie. Acum, caietul de sarcini a fost modificat conform deciziilor Consiliului National de Solutionare a Contestatiilor. Investitia face parte din proiectul Archimedes, finantat prin programul european Civitas„, a declarat Andrei Trofor, purtatorul de cuvant al Primariei.

Conform proiectului, studentii si elevii sint principalii beneficiari ai noului sistem de ticketing.

Ei vor avea legitimatii speciale de calatorie. Proiectul Archimedes are o valoare totata de 4,6 milioane euro, din care 2,6 milioane euro reprezinta fonduri nerambursabile.

Prin acelasi program urmeaza sa se achizitioneze o statie de alimentare cu GPL, iar 30 de autobuze vor functiona cu GPL. Pe distanta Agronomie – Tudor Vladimirescu urmeaza sa fie amenajata si o pista pentru biciclisti.

Sursa: Ziarul de Iasi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top