Bani de la Uniunea Europeana pentru dezvoltarea firmei

POS CCE, fonduri UE, cercetare-dezvoltare, finantare, IMM

Inlocuirea tehnologiei vechi a firmelor, cu bani europeni, prin colaborarea cu institute de cercetare, se poate realiza in cadrul primului domeniu de interventie al axei prioritare 2 – Cercetare, Dezvoltare Tehnologica si Inovare pentru Competitivitate din Programul Operational Sectorial, „Cresterea Competitivitatii Economice”.

Firmele care aplica pentru finantare in cadrul primului domeniu de interventie – incurajarea parteneriatului intre universitati/institute de cercetare-dezvoltare si intreprinderi pentru intensificarea activitatilor de C-D in sprijinul intreprinderilor si promovarea transferului tehnologic pot beneficia de o suma maxima de 4.000.000 de lei.

Valoarea sprijinului nerambursabil

Valoarea asistentei financiare nu poate depasi echivalentul in lei a 1.000.000 de euro. Ajutorul nerambursabil variaza in functie de tipul intreprinderii.

Pentru activitatea de cercetare industriala, pentru o firma mare, finantarea asigura jumatate din totalul investitiei, pentru o intreprindere mijlocie – 60%, iar pentru una mica – 70%.

Sumele suportate de Uniunea Europeana pentru activitatea de dezvoltare industriala sunt mai mici, astfel o societate mare primeste un ajutor nerambursabil de 25%, o firma mijlocie – 35% si una mica – 45%.

In ceea ce priveste finantarea pentru obtinerea si validarea drepturilor de proprietate industriala (rezultate din cercetarea industriala), aceasta este acordata doar IMM-urilor.

O firma mijlocie primeste 60%, iar una mica, 70%. Societatile mari care au ca obiect de activitate obtinerea si validarea drepturilor de proprietare industriala (rezultate din dezvoltare experimentala) nu sunt eligibile. in schimb, firmele mijlocii si mici primesc un ajutor financiar de 35%, respectiv 45% din totalul investitiei.

In categoria solicitantilor intra intreprinderile mari si IMM-urile, dar cele pentru care cercetarea-dezvoltarea nu constituie obiectul principal de activitate. Au sanse mai mari firmele cu activitati in urmatoarele domenii: sanatate, agricultura (siguranta si securitate alimentara), energie, mediu si materiale, produse si procese inovative.

Ce firme pot beneficia de finantare

Pentru a obtine finantare, societatea nu trebuie sa solicite bani pentru sustinerea activitatilor de export catre terte tari sau catre state membre ale Uniunii Europene.

Proiectul firmelor trebuie sa contina cel putin o activitate eligibila de cercetare industriala sau dezvoltare. In plus, proiectul nu favorizeaza activitatile de prelucrare si comercializare a produselor agricole.

Cine nu se califica

Un alt aspect pe care solicitantul trebuie sa-l ia in calcul este faptul ca firma sa poate obtine finantare europeana doar daca nu a mai beneficiat de sprijin material din surse publice. Intreprinderile eligibile sunt cele care nu au obligatii de plata scadente catre institutiile publice si au platit la timp impozitele si taxele. In plus, nu se afla in restructurare, lichidare sau faliment.

Partenerul de proiect va fi o organizatie de cercetare (institutie de drept public sau privat, cu obiect de activitate cercetarea-dezvoltarea), care va realiza si proiectul. Intreprinderea va avea dreptul de proprietate asupra rezultatelor proiectului si va suporta riscul unui eventual esec. Organizatia de cercetare partenera va fi remunerata la pretul pietei pentru activitatile prestate.

Societati comerciale eligibile

– intreprinderile mari si IMM-urile pentru care cercetarea-dezvoltarea nu constituie obiectul principal de activitate;
– au sanse mai mari firmele cu activitati in urmatoarele domenii: sanatate, agricultura, energie, mediu si materiale inovative;
– pentru a obtine finantare, societatea nu trebuie sa solicite bani pentru sustinerea activitatilor de export;
– firma nu poate obtine finantare europeana daca a mai beneficiat de sprijin material din surse publice.

Sursa: Adevarul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *