Pogea: Criteriile de selectie a bancilor participante la Prima Casa vor fi gata saptamana viitoare

Programul

„Peste 20 de banci au prezentat oferte complete, care includ date despre dobanzi, comisioane si marje. Saptamana viitoare vom avea definitivate criteriile de eligibilitate pentru banci, care sunt impartite in doua categorii. Prima se refera la prezenta teritoriala reprezentativa, avansul minim de 5% si comision 0 pentru rambursarea anticipata a creditului, iar a doua se refera la costurile creditului in ofertele prezentate de banci”, a explicat ministrul finantelor Gheorghe Pogea.

El a precizat ca beneficiarii programului „Prima Casa” sunt persoane care nu au in proprietate o locuinta si nu au contractat un credit ipotecar.

„Beneficiarii sunt persoane fizice care, la data intrarii in vigoare a Ordonantei de Urgenta nu detin o locuinta si nu au credit ipotecar. De asemenea, beneficiari sunt si sotii care nu detin, in comun sau individual, o locuinta”, a completat oficialul.

Pogea a afirmat ca locuintele care pot fi achizitionate prin „Prima Casa” sunt cele deja disponibile, din fondul locativ, cele nou construite, sau cele care vor fi gata in perioada de derulare a programului.

Premierul Emil Boc a declarat ca in jurul datei de 20 iunie programul „Prima Casa” va fi functional.

Persoanele care vor cumpara o locuinta prin intermediul programului „Prima casa” vor beneficia de TVA redus de 5%, masura aplicabila pentru locuintele sociale.

Bancile vor fi selectate in urma unei licitatii organizate de Ministerul Finantelor. Prin alocarea celor 100 milioane euro pentru acest program, prin Fondul de Garantare, ar putea fi achizitionate in 2009 locuinte in valoare totala de un miliard de euro.

In plus, premierul a precizat recent ca statul garanteaza un imprumut de cel mult 60.000 euro pentru ca pretul mediu de achizitionare a unui apartament este, la nivel national, de circa 60.000 euro.

Lazea: Unele detalii pot face din programul Prima Casa un esec

Programul Prima Casa ar putea fi un esec in cazul in care din banii contribuabililor se vor acoperi eventualele cazuri de neplata a beneficiarilor programului, a declarat miercuri economistul sef al BNR, Valentin Lazea.

„Generic, ideea este buna, dar mici detalii ar putea oferi programului alt sens si continut, cum ar fi tipul de garantie sau decizia de a finanta locuintele nou-construite sau cele vechi”, a spus Lazea, la un seminar pe teme bancare.

El a precizat ca un exemplu de esec al programului guvernamental Prima Casa ar fi „ca din banii contribuabililor sa se acopere eventualele cazuri de neplata a celor ce beneficiaza de aceste credite”.

Economistul sef al BNR a mentionat ca nu stie daca banca centrala are discutii legate de modificarea regulamentului de creditare, solicitata de unii bancheri.

„Nu stiu ca BNR sa poarte discutii in prezent pe tema modificarii regulamentului de creditare”, a spus Lazea.

Sursa: Banknews

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *