A fost lansat proiectul „Dezvoltarea pietelor ecologice emergente din Romania – EcoEmerge”

program, eco-inovare, eco-achizitii, fonduri, Norvegia, finantare

Proiectul, in valoare de 1.919.083 euro, este finantat prin Programul de Cooperare Bilaterala cu Norvegia (85%) si prin cofinantarea partenerilor nationali.

Scopul acestui proiect este de a crea un cadru integrat pentru dezvoltarea pietelor ecologice din Romania, imbunatatind legatura dintre eco-inovare (prin productie durabila) si achizitii (consum durabil).

Avand in vedere ca aceste doua politici (cea privind eco-tehnologiile si cea referitoare la achizitiile ecologice) sunt orientate spre productia si, respectiv, consumul durabil, proiectul va contine doua componente majore: o componenta – EcoTechnoNet – va aborda eco-inovarea in sectorul privat si utilizarea tehnologiilor de mediu, iar cealalta – Green Procura – se va concentra asupra eco-inovarii in sectorul public, prin eco-achizitii.

Activitatile proiectului se vor desfasura pana in aprilie 2011.

In domeniul eco-inovarii acestea vor viza evaluarea pietei romanesti pentru tehnologii de mediu si identificarea de metode si instrumente de dezvoltare a acesteia, precum si realizarea unei platforme nationale cu interfata web pentru informare si transfer tehnologic).

In ceea ce priveste achizitiile publice ecologice, prin acest proiect se urmareste informarea a cel putin 200 producatori, distribuitori si a comunitatii stiintifice cu privire la criteriile ecologice pentru produse, servicii si lucrari, precum si instruirea a 400 achizitori publici cu privire la achizitiile ecologice.

De asemenea, proiectul are in vedere organizarea a opt evenimente de diseminare la nivel regional a practicilor si tehnologiilor inovative cu impact redus asupra mediului inclusiv instruirea organizatiilor participante in domeniul inregistrarii EMAS (Schema comunitara de Eco-Management si Audit) si eco-etichetarii produselor si serviciilor.

Implementarea cu succes a acestui proiect va duce la cresterea interesului pentru produse si servicii ecologice atat din partea administratiei publice, cat si din partea consumatorilor, stimuland astfel piata pentru tehnologii ecologice si implicit productia „curata” in Romania.

Ministerul Mediului si-a asumat rolul de catalizator in orientarea catre modele durabile de productie si consum, exemplul acestui proiect aratand ca solutia finantarii externe pentru rezolvarea problemelor cu care ne confruntam este una perfect posibila, diminuand astfel presiunea asupra bugetului de stat.

Sursa: Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *