Tabere pentru copii pe banii UE

fonduri europene, tabere pentru copii, tehnologii, proiect, investitii

Adventure CAMPS este o firma clujeana ce organizeaza de patru ani tabere pentru copiii cu varste cuprinse intre 3 si 17 ani. in acest an, sejururile vor avea loc la suncuius (judetul Bihor), Raul Sadului si Noul Sasesc (judetul Sibiu) si la Straja (judetul Hunedoara).

In urma cu un an, din dorinta de a pune la dispozitia copiilor mai multe echipamente, conducerea companiei a decis sa solicite fonduri europene.

A intocmit un proiect in valoare de 192.000 de lei (aproape 50.000 de euro) si l-a depus la autoritatea de management. 113.000 de lei (aproximativ 27.000 de euro), reprezentand 70% din totalul cheltuielilor eligibile, constituie sprijinul nerambursabil de la Uniunea Europeana. Diferenta este reprezentata de contributia proprie, provenita din profitul obtinut de companie in ultimii ani.

Caiace si veste de salvare

Cu banii de la Uniunea Europeana, firma si-a propus sa achizitioneze diverse echipamente de birou – mobilier, hardware, software, dar si echipamente destinate taberelor.

„Este vorba despre corzi, hamuri, carabiniere, dar si echipamente acvative, precum caiace, veste de salvare sau padele. De asemenea, vrem sa cumparam si echipamente complete destinate paintballului”, spune Marcela Campian, managerul Adventure CAMPS. Investitia va sprijini foarte mult activitatea din tabere.

„Vom reusi sa oferim din nou clientilor nostri servicii precum caiacul, pe care anul trecut nu le-am avut in oferta. in anii precedenti, foloseam caiace second-hand”, spune managerul. Marcela Campian povesteste ca nu a intampinat pana acum probleme in derularea acestui proiect.

„E drept ca suntem de abia la inceput. Oricum, fiind un proiect cu o valoare mica, nu trecem prin proceduri complicate. Chiar contractul prevede simplificarea acestora”, explica Campian.

Planuri de viitor

Managerul spune ca poate singura problema a fost faptul ca a demarat tarziu proiectul, iar atunci cand a facut previziunile, in mai 2008, nu se vorbea despre criza.

Conducerea Adventure

CAMPS isi propune ca in viitor sa acceseze fonduri europene si prin intermediul altor proiecte. „Mai avem un proiect pregatit, pe linia de finantari a investitiilor tehnologice, care prevede dezvoltarea unor softuri personalizate”, spune managerul. De asemenea, compania intentioneaza sa intocmeasca un proiect pentru certificare.

Campian se declara extrem de multumita de modul in care a decurs procesul de intocmire si implementare a proiectului. „Ii sfatuiesc pe toti sa apeleze la fondurile europene, dar este esential sa se informeze in prealabil”, a mai declarat Campian.

Tehnologii noi pentru firme

Micii antreprenori pot accesa prin Programul Operational Regional, domeniul de interventie 4.3. – „Sprijinirea dezvoltarii microintreprinderilor”, fonduri prin care sa-si finanteze investitiile ce vizeaza majorarea capacitatii de productie.

Fie ca este vorba de achizitii de echipamente si tehnologii noi, de sisteme IT, fie de constructii, extinderi sau modernizari ale spatiilor de productie, valoarea proiectului trebuie sa fie cuprinsa intre 20.000 si 500.000 de euro.

Uniunea Europeana poate acorda sprijin nerambursabil de pana la 70% din valoarea eligibila a proiectului, dar nu mai mult de 200.000 de euro. Diferenta de 30% din cheltuielile eligibile, dar si costurile neeligibile vor fi acoperite de solicitant.

Sursa: Adevarul

2 thoughts on “Tabere pentru copii pe banii UE”

  1. ciubancan mihai spune:

    suntem interesati de o tabara in zonele indicate de dvs,
    mentionam ca suntem din CLUJ NAPOCA liceul teoretic NICOLAE BALCESCU clasa VIII -C
    TEL (mama)-0722806376

    1. Finantare.ro spune:

      Buna ziua,

      Pentru informatii privind Adventure CAMPS, va recomand acest link: http://adventurecamps.ro/.

      Datele de contact necesare le gasiti aici: http://adventurecamps.ro/contact

      Numai bine!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *