Pericolele din „Prima Casa”

Prima Casa, pericole, banci, avans, dobanda, imprumut, risc

Persoanele care intentioneaza sa isi cumpere o locuinta prin programul guvernamental „Prima Casa” trebuie sa calculeze cu atentie costurile totale pe care vor trebui sa le suporte pe termen lung.

Chiar daca Executivul a anuntat ca dobanda anuala efectiva (n.r. – DAE care cuprinde toate cheltuielile) la creditele luate de la banca in euro nu ar trebui sa depaseasca valoarea EURIBOR la 3 luni plus inca 4%, adica 5,5-6 procente pe an in acest moment, aplicantii ar trebui sa aiba in vedere mai multe aspecte.

Unul dintre acestea vizeaza posibilitatea majorarii EURIBOR (n.r.-nivelul mediu de pe piata europeana) in viitor, ceea ce ar duce la o rata mai mare de suportat de catre beneficiar.

De exemplu, pentru un imprumut ipotecar de 60.000 euro pe o perioada de 30 de ani, cu o dobanda anuala de 5,5% si un grad de indatorare situat la jumatate din veniturile lunare, rata se situeaza in jurul a 340 de euro pe luna.

In conditiile in care dobanda urca la 7,5% pe an, rata pe care trebuie sa o plateasca cei doi membri ai familiei salta si ea la 420 de euro pe luna. Daca dobanda anuala creste insa la 9,5%, rata ar putea ajunge la 505 de euro pe luna, ceea ce inseamna cu aproximativ 50% mai mult decat calculele initiale.

Daca punem la socoteala si faptul ca, pe parcursul celor 30 de ani de creditare, ar putea aparea fluctuatii mari de curs valutar, asa cum s-a intimplat la finele anului trecut, atunci situatia se complica si mai mult.

Astfel, daca persoanele interesate ar putea porni la drum in aceasta perioada cu o rata de pina la 1.430 lei pe luna, calculata la o rata de schimb de 4,2 lei pentru un euro, suma de plata ar putea ajunge 1.700 lei in cazul in care euro ar urca la 5 lei.

Daca insa variantiile cursului de schimb sunt dublate si de marirea dobinzilor, atunci efectul ar putea fi unul semnificativ mai mare. De exemplu in cazul unei dobinzi de 7,5% si un curs de 5 lei/euro rata ar ajunge la 2.100 lei sau 2.525 la o dobanda de 9,5%. La stabilirea ratelor s-a folosit calculatorul postat pe site-ul www.vreaucredit.ro

Evaluari sub pretul pietei

In plus, dupa cum explica reprezentantii agentiilor imobiliare, aplicantii in programul „Prima Casa” ar trebui sa ia in considerare si faptul ca bancile comerciale fac evaluari mult sub pretul de vinzare pe metru patrat practicat acum pe piata.

De exemplu, un apartament de doua camere, decomandat, in zona Nicolina, de 54-56 de metri patrati se tranzactioneaza in prezent cu 50.000 euro, ceea ce inseamna 910 de euro pe metru patrat. Acelasi imobil este evaluat, in medie de institutia financiara, numai la aproximativ 800 de euro pe metrul patrat din care se scade 15% comisionul de risc si cel de devalorizare in timp.

Astfel ca, diferenta de bani de circa 12.000 de euro va trebui suportata din buzunarul aplicantului. La aceste costuri se adauga cele aferente autentificarii contractului de vanzare-cumparare la notar (2.000 euro), comisionul agentiei imobiliare (1.500 euro) si cele trei rate de dobanda solicitate anticipat ca garantie la program (1.000 euro).

Ce banci vor sa intre in program

Numarul de banci care au depus oferte pentru programul guvernamental Prima Casa a ajuns la 19, iar valoarea totala a ofertelor este de 1,48 miliarde euro, a declarat, presedintele Fondului National de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM), Aurel Saramet.

„La ora 19, sunt 19 banci si suma declarata, sau solicitata de banci, depaseste plafonul cu destul de mult, insumeaza in acest moment 1,48 miliarde euro”, a spus Saramet.

Bancile care au depus oferte sunt: Banca Transilvania, Bank Leumi, BRD-SocGen, ATEbank, Raiffeisen Bank, Volksbank, Millennium Bank, Piraeus Bank, CEC Bank, Bancpost, Banca Romaneasca, Alpha Bank, Credit Europe Bank, Unicredit Tiriac Bank, OTP Bank, Intesa Sanpaolo, Emporiki, BCR si Garanti Bank, a precizat Saramet.

Cea mai mare oferta a fost depusa de Banca Comerciala Romana (BCR), in valoare de 450 milioane euro, apreciata ca fiind solicitarile pentru creditele din acest program, a mai spus presedintele FNGCIMM. Guvernul are la dispozitie un fond de 1 miliard euro pentru garantarea creditelor ipotecare din programul „Prima Casa”.

Persoanele interesate de contractarea unui astfel de imprumut vor trebui sa achite un avans de 5% din pretul de achizitie, daca acesta este de cel mult 60.000 euro. Cei care doresc sa ia un credit de peste 60.000 euro, vor trebui sa plateasca un avans de 3.000 euro plus diferenta dintre valoarea de achizitie a locuintei si 60.000 euro.

Sursa: Ziarul de Iasi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *