Emil Boc: Pana pe data de 30 iunie 2009 avem 2.154 de proiecte aprobate, in valoare de 3,7 miliarde de euro

proiecte, fonduri europene, situatie, programe, birocratie, licitatii

Analiza a vizat principalele componente ale procesului de absorbtie a fondurilor europene, anume proiecte depuse, aprobate, contractate si plati efectuate pana la 30 iunie 2009, in raport cu situatia la 22 decembrie 2008. Aceasta analiza este si una dintre temele declaratiei primului-ministru.

Emil Boc: Am facut o analiza riguroasa si la rece a stadiului absorbtiei fondurilor europene dupa 6 luni de mandat. Cateva concluzii:

1. Infiintarea Comitetului interministerial pentru absorbtia fondurilor europene sub coordonarea directa a premierului si a vice-premierului a fost eficienta si si-a aratat roadele.
2. Aceste roade pot fi masurate si prin faptul ca numarul contractelor aprobate, numarul contractelor semnate sau platile efectuate s-au dublat, triplat sau chiar mai mult.
3. A fost scurtat termenul de organizare a licitatiilor de la 87 de zile la 30 de zile si a fost modificata legislatia privind achizitiile publice pentru a simplifica, dar, in acelasi timp, a intari transparenta gestionarii banilor europeni si a banilor publici in general.
4. Am majorat cota de pre-finantare pentru proiectele europene. Prima data de la 15% la 20% si dupa aceea de la 20% la 30% din valoarea proiectului. Ce inseamna aceasta in termeni concreti? Ca oricine castiga un proiect european din primul moment al inceperii lui are in cont 30% din valoarea proiectului. Deci, ai castigat un proiect de un milion de euro, 300.000 ai deja in cont, bani pe care ii ai la dispozitie pentru derularea activitatii acestuia. Ceea ce inseamna, repet, un sprijin extrem de important pentru autoritatile locale, dar si pentru firmele private care castiga si obtin fonduri europene.
5. Am reusit sa acreditam sase din cele sapte Programe Operational Sectoriale. La momentul preluarii guvernarii doar un singur Program Operational Sectorial era auditat, acreditat. Iar acum, pot fi facute plati intermediare pentru toate cele sase Programe Operational Sectoriale. Mai exista unul singur de acreditat si care este in faza finala, Programul Operational Sectorial Transporturi, unde, de altfel, si intarzierile au fost cele mai mari.
6. Am simplificat birocratia si am redus numarul actelor necesare pentru depunerea unui proiect pe fonduri europene, astfel incat sa fie incurajata depunerea de proiecte. In acest sens, pot sa va ofer cateva date comparative cu privire la eficienta Comitetului Interministerial in aceste 6 luni de guvernare, raportandu-ne la ceea ce a fost pana in anul 2009.

Sa discutam despre Programele aprobate pe fonduri europene. Pana pe data de 31 iunie 2009 au fost depuse 2.154 de proiecte si, in consecinta, valoarea lor este de 3,7 miliarde de euro. Fac precizarea: pana pe data de 30 iunie 2009 -in perioada 2007-2009 – au fost aprobate 2.154 de proiecte, in valoare de 3,7 miliarde de euro.

Comparativ cu perioada dinainte de preluarea guvernarii de catre actualul Guvern, numarul proiectelor aprobate a crescut de peste cinci ori. De la 420, cate erau aprobate in momentul cand am preluat guvernarea, la 2.154 cate sunt astazi aprobate in total. Deci, o crestere de cinci ori.

In ceea ce priveste valoarea in euro a proiectelor aprobate, aceasta valoare a crescut de la 2,1 miliarde de euro la 3,7 miliarde de euro. Adica, o crestere de peste 86%. Iata o dovada a eficientei acestui Comitet Interministerial si a modului in care a reusit sa imbunatateasca performanta proiectelor depuse spre aprobare.

Al doilea element de comparatie vizeaza contractele de finantare semnate cu beneficiarii pentru ca, dupa aprobarea proiectului, urmeaza semnarea acestuia, iar dupa semnare, evident, licitatie, derularea platilor. Pana acum, in perioada 2007-2009, au fost semnate 1.429 contracte de finantare cu beneficiarii, in valoare de 2,37 de miliarde de euro.

Atatea sunt, repet, contractele europene semnate pana in momentul de fata. Acum, comparand perioada 2007-2008, in perioada 1 ianuarie-31 iunie 2009, numarul contractelor semnate de catre actuala guvernare este de 1.261, respectiv de opt ori mai mare decat cele semnate in perioada 2007-2008. O crestere de la 168 de proiecte cate erau semnate, la 1.261.

Este iarasi o dovada ca s-a lucrat pe aceasta componenta. Valoarea contractelor in euro s-a dublat fata de decembrie 2008 de la 1,21 miliarde de euro, la 2,37 miliarde de euro, ma refer la valoarea in euro a contractelor semnate. V-am prezentat prima data ca numar, acum ca si valoare a proiectelor.

Si ultima componenta. Este vorba de plati catre beneficiari. Pana in acest moment s-au facut plati in valoare de aproximativ 290 de milioane de euro, valoare care iarasi reprezinta dublul valorii platite in perioada 2007-2008 a vechii guvernari, cand au fost facute plati de 145 de milioane de euro.

Iar acum, ne asteptam ca in urma accelerarii proceselor de aprobare a proiectelor, de semnare a deciziilor de finantare sa creasca substantial in partea a doua a anului si aceasta componenta a platilor directe catre beneficiari si in urma acreditarii, repet, a celor sase din cele sapte Programe Operational Sectoriale.

Acum, se pune intrebarea: ce a reprezentat practic componenta majora a acestor proiecte europene? Vreau sa va spun ca Romania are aprobate de catre CE un numar de 11 proiecte majore in domeniul mediului. Este vorba de infrastructura de alimentare cu apa, tratarea apelor uzate, managementul deseurilor, fiind in fapt cele mai multe proiecte majore aprobate pana in prezent unui stat membru al UE, in perioada de programare 2007-2013.

Valoarea cumulata a acestor 11 proiecte majore este de peste 1,1 miliarde de euro.

In domeniul transporturilor am facut diferenta si au fost transmise CE spre analiza si aprobare cinci proiecte majore in domeniul rutier, feroviar si maritim.

Dintre care doua proiecte – sectiunea de Autostrada Cernavoda – Constanta si varianta de ocolire Constanta – au fost deja aprobate la nivelul serviciilor tehnice ale CE si sunt depuse spre semnare la Comisarul pentru Politica Regionala, ceea ce inseamna ca in perioada imediat urmatoare vom avea o crestere substantiala cu cateva sute de milioane de euro pentru proiecte care deja vor intra in faza de semnare si derulare efectiva si de atragere a fondurilor europene.

Prioritatile imediate pe care le avem acum sunt legate de urmatoarele componente pe materia fondurilor europene. Prima prioritate este organizarea rapida a licitatiilor pentru cheltuirea banilor europeni. Licitatii care trebuiesc facute in deplina concordanta cu legea, transparent, dar fara birocratie.

Asta inseamna ca, in primul rand vom verifica si monitoriza modul in care autoritatile locale organizeaza licitatiile in vederea implementarii proiectelor europene. Practic, 75% din proiectele care trebuie sa fie implementate apartin acum administratiilor locale si mediului privat. Suntem in mana autoritatilor locale cu faza de implementare a proiectelor in sensul cheltuirii efective a banilor.

Guvernul isi face datoria pentru a organiza depunerea proiectelor, aprobarea acestora, semnarea contractelor de finantare. Dar, de aici, decizia de a ajunge la lopata in teren, apartine in buna parte autoritatilor locale si firmelor private pe anumite componente ale fondurilor europene.

De aceea, am luat cea de a doua decizie importanta pe care am anuntat-o inca de saptamana trecuta, ca in fiecare sedinta de Guvern sa invitam cate doua judete reprezentate de prefect, presedintele Consiliului Judetean, primarul municipiului resedinta de judet si seful Agentiei de Dezvoltare Regionala pe fonduri europene si care timp de 30 de minute, fiecare judet sa discute stadiul cheltuirii si absorbtiei fondurilor europene, stadiul organizarii licitatiilor din banii publici alocati de Guvern, si ma refer aici la proiectele de reabilitare termica a blocurilor, la proiectele de infrastructura din domeniul Sanatatii, din domeniul Educatiei – pe scoli, din domeniul Mediului, adica stadiul in care acesti bani pe care noi i-am alocat si ii vom aloca in continuare sunt cheltuiti si in al treilea rand de a discuta cu toti ministrii la masa ce probleme pot sa apara fara sa mai fie nevoie sa astepte un circuit birocratic de luni de zile uneori, pentru a-si rezolva o problema punctuala cu un minister.

Noi am cerut pe baza unui formular tehnic pe care l-am inaintat prefecturilor sa ne inainteze aceste probleme pentru a fi discutate eficient si pragmatic in sedinta de Guvern.

Speram, ca autoritatile locale stiind ca vin la Guvern sa se poarte o discutie pragmatica pe aceste teme, vor face demersurile necesare pentru a arata ca si ei sunt parte in acest proces extrem de important pentru economia romaneasca de cheltuire legala si rationala a fondurilor europene in concordanta cu interesele Romaniei.

Suntem in continuare preocupati de scurtarea termenelor de la faza de aprobare a proiectului la faza de semnare a proiectului. Si de la semnarea proiectului la organizarea licitatiei.

Este, daca vreti sa o spun direct, si una dintre nemultumirile pe care inca le am, ca inca mai exista perioade prea lungi de la faza aprobarii pana la faza semnarii contractului si de la semnare pana la punerea in practica a proiectului.

Aceste lucruri, evident, depind de modul in care beneficiarii depun documentatiile pentru semnarea contractului. Noi am simplificat la depunere documentatia necerand toate avizele in original, legalizate pentru ca nu se stie daca proiectul este aprobat sau nu.

Dar cerem acum beneficiarului ca din moment ce proiectul a fost aprobat sa nu mai dureze 14 luni, cum am vazut termene in perioada anterioara anului 2009, de la aprobarea proiectului la semnarea contractului.

Daca 14 luni a fost cazul sa existe o durata de timp, imaginati-va cum va ajunge ca fondurile europene sa nu le putem utiliza daca o asemenea mentalitate s-ar perpetua in continuare.

De aceea, in discutiile pe care le vom avea si cu autoritatile locale vom insista foarte mult ca ei sa fie pregatiti cu documentatia aferenta pentru semnarea rapida a contractului. Iar daca este sa vina la ministere, ministrii vor fi la masa si vor avea ocazia sa raspunda la fiecare intrebare a autoritatilor locale cu privire la intarzierile care eventual au loc.

Si evident, suntem interesati de organizarea rapida, dar repet, legala a licitatiilor. Si aici responsabilitatea revine intreprinzatorilor, autoritatilor locale si nationale in proiectele europene implicate.

Nu in ultimul rand vom monitoriza, asa cum am spus, cele mai importante proiecte. Ati vazut ca 11 proiecte sunt in valoare de 1,1 miliarde de euro. Vom continua aceasta monitorizare asigurandu-ne ca acesti bani sunt cheltuiti la timp si vom lua in fiecare saptamana proiectele peste 30 milioane de euro care sunt aprobate la nivel ministerial si vom monitoriza implementarea lor asigurandu-ne ca se demareaza conform stadiului si lucrarilor pe care noi le asteptari.

Nu in ultimul rand vom gasi un mecanism prin care sa sprijinim colectivitatile locale pentru cofinantare. A fost o tema pe care am dat-o direct astazi si am cerut ministrului Finantelor impreuna cu reprezentantii celorlalte autoritati de management sa gaseasca dupa mecanismul pe care l-am implementat la „Prima Casa”, maine la „Primul siloz” un sistem de garantii de stat pentru a putea sprijinii autoritatile locale cu partea de cofinantare acolo unde ea nu poate fi asigurata.

Stim ca este o problema la unele colectivitati locale si noi trebuie doar sa asiguram ca exista aceste resurse financiare pentru ca proiectul sa poata porni, pentru ca din momentul in care se primesc resursele financiare, aceasta parte este asigurata. Deci sprijin direct pentru autoritatile locale, in vederea sprijinirii cofinantarii proiectelor.

De aceea sper ca aceste decizii pe care le-am luat sa produca eficienta si in perioada urmatoare vom face o analiza la fel de riguroasa si pe ceea ce inseamna atragerea fondurilor europene pe agricultura, pentru ca acolo e peste aproape jumatate din fondurile europene. Daca punem fondurile pe agricultura cu cele de pescuit impreuna, e vorba de aproape 14 miliarde de euro pentru perioada 2007-2013, care pot fi alocati pe aceasta componenta.

Si acolo s-au recuperat o parte din intarzieri si am dispus ca unele masuri care sunt atractive, cum este Masura 322 pentru comunitatile rurale, sa aducem toti banii pana in 2013, sa-i aducem in anul 2009, anul acesta sa poata fi angajate cheltuieli de peste 700 milioane de euro, iar termenul de depunere a fost stabilit – 31 iulie pentru masura 322, urmand ca dupa aceea sa se intre imediat in evaluarea proiectelor si dupa aceea in implementarea acestora.

Reporter: In ceea ce priveste programele operationale, unde se inregistreaza cele mai mari intarzieri si chiar blocaje daca exista?

Emil Boc: Pe proiecte aprobate. Am o situatie pe fiecare componenta, pe fiecare program operational sectorial. La mediu sunt aprobate 42 de proiecte in valoare de 3.576 mii de lei.

La programul operational regional sunt aprobate sunt aprobate 541 de proiecte in valoare de trei miliarde de lei.

La resurse umane sunt aprobate 648 de proiecte in valoare de 2.399 mii lei.

Competitivitate: 850 de proiecte in valoare de 1.368 mii lei.

Capacitate administrativa: 49 de proiecte in valoare de 85 milioane de lei.

Asistenta tehnica: 12 proiecte in valoare de 79 de milioane de lei. Evident pe capacitate administrativa si asistenta tehnica sunt cele mai mici alocari din fondurile europene.

Sursa: Guvernul Romaniei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top