Parteneriate sociale sustinute de UE

parteneriat, POSDRU, proiecte, fonduri europene, costuri

Promovarea initiativelor in domeniile ocuparii si incluziunii de catre parteneri sociali poate primi finantare europeana prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU), Axa prioritara 3, Domeniul Major de Interventie 3.3 – „Dezvoltarea parteneriatelor si incurajarea initiativelor partenerilor sociali si societatii civile”.

Uniunea Europeana a alocat pentru proiectele din aceasta categorie 15 milioane de euro, iar, daca valoarea cererilor de finantare primite si selectate depaseste alocarea financiara, Autoritatea de Management poate utiliza fonduri suplimentare. Sprijinul nerambursabil poate fi solicitat de organizatii sindicale, patronale, nonguvernamentale sau membre ale Pactelor Regionale si Parteneriatelor Locale pentru Ocupare si Incluziune Sociala.

De asemenea, solicitanti eligibili sunt si asociatiile profesionale, ale IMM-urilor, ale fermierilor si ale meseriasilor, dar si Camerele de Comert si Industrie sau agentiile guvernamentale cu atributii in domeniul pietei muncii si incluziunii sociale.

Activitati eligibile

Solicitantii trebuie sa fie organizatii legal constituite in Romania si trebuie sa fie direct responsabili pentru pregatirea si managementul proiectului. Ei pot solicita finantarea europeana impreuna cu parteneri nationali sau transnationali, care se pot implica atat in pregatirea proiectului, cat si in implementarea si finantarea lui.

Pentru a primi sprijin nerambursabil de la Uniunea Europeana, solicitantii trebuie sa desfasoare cercetari, studii, sondaje, analize, seminarii, dezbateri in domeniul dezvoltarii durabile, al ocuparii si al incluziunii sociale.

De asemenea, sunt finantate activitatile ce vizeaza stimularea rolului dialogului social si a parteneriatelor la nivel local, regional, national si sectorial, sustinerea initiativelor pentru dezvoltarea responsabilitatii civice si facilitarea accesului la informatiile de interes public.

Proiecte de cinci milioane de euro

Valoarea proiectului poate ajunge pana la echivalentul in lei a cinci milioane de euro, dar nu poate fi mai mica de 500.000 de euro. Proiectul, ce se poate desfasura pe o perioada de maximum trei ani, trebuie cofinantat de beneficiar intr-o pondere diferita, in functie de calitatea acestuia.

Astfel, daca beneficiarul finantarii este o persoana juridica cu scop patrimonial, aceasta va acoperi 5% din cheltuielile eligibile, iar in cazul in care nu are scop patrimonial – doar 2%.

Beneficiarii ordonatori de credite ai bugetului de stat, bugetului asigurarilor sociale si ai bugetului fondurilor speciale vor avea de acoperit din resurse proprii o cota de 22% din valoarea eligibila a proiectului.

Costuri acoperite de UE

Cofinantarea nu poate fi insa in natura. in categoria costuri eligibile se inscriu cheltuielile cu personalul, cazarea, transportul si diurna, cele aferente managementului de proiect, taxe, subventii sau burse. De asemenea, cheltuieli eligibile sunt considerate si cele financiare si juridice, de administratie sau informare si publicitate. Pe langa partea de cofinantare, beneficiarul va acoperi si cheltuielile neeligibile ale proiectului.

Sursa: Adevarul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *