Calificare in resurse umane

resurse umane, calificare, fonduri europene, buget, acte

HR Management Club a accesat fonduri europene in cadrul Programului Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU), Axa Prioritara 3, Domeniul 3.3 „Dezvoltarea parteneriatelor si incurajarea initiativelor partenerilor sociali si ai societatii civile”. Din banii obtinuti va fi creat un portal de internet si va fi alcatuit un manual de bune practici in domeniul resurselor umane.

Proiectul include si realizarea unui sondaj si crearea unui grup de lucru care va dezbate problemele legislative ale industriei de profil.

Centru online de informatii

Perioada de desfasurare a proiectului este de 15 luni, din mai 2009 pana in iulie 2010, iar valoarea eligibila a acestuia este de 1,19 milioane de lei.

„Proiectul a inceput in mai, prima parte urmand a fi implementata in septembrie, cand va fi lansat un centru de resurse online pentru specialistii din domeniul resurselor umane”, povesteste managerul de proiect Carmen Cucul.

„Vom organiza si grupe de lucru cu 20 de participanti, care se vor intalni o data pe luna”, mai adauga ea. In ceea ce priveste site-ul de internet, aici vor fi postate articole de specialitate.

„Portalul va contine studii de human resources (HR) si am angajat, pe o perioada determinata de trei luni, o persoana care va aduna studii si rapoarte”, explica Cucul.

Cu timpul si participantii la grupurile de lucru vor putea scrie materiale, ce vor fi apoi postate pe site-ul dedicat. in septembrie va fi demarat si un studiu destinat consultantilor din domeniu. Proiectul este realizat integral de HR Management Club. Totusi, in cadrul programului sunt urmarite parteneriatele cu asociatii ale societatii civile, cu patronate, dar si cu institutii publice.

Buget prea mic

Pentru alcatuirea proiectului au apelat la un consultant specializat pe fonduri europene. Totusi, a fost un proces mai lung decat au anticipat.

„Noi am depus actele in august 2008 si abia in mai anul acesta am semnat contractul. in plus, atunci cand am alcatuit bugetul nu am inclus anumite costuri precum expertii”, isi aminteste managerul de proiect. De aceea acum o parte din membrii asociatiei lucreaza ca voluntari pentru a suplini lipsa expertilor.

Din fondurile obtinute au fost cumparate doua laptopuri, este acoperita realizarea portalului de internet si a altor cheltuieli conexe. Mai mult, dupa inceperea proiectului au fost angajati trei oameni pe o perioada determinata.

In ceea ce priveste cuantumul contributiei proprii a beneficiarului, acesta se ridica la 2% din totalul valorii eligibile a proiectului, HR Management Club fiind o asociatie profesionala. Pana acum, au primit o prefinantare de 30% din valoarea eligibila a proiectului, cererea de rambursare urmand a fi depusa luna viitoare.

Contributia beneficiarului

Proiectul este cofinantat intr-o pondere diferita, in functie de calitatea solicitantului. Daca beneficiarul finantarii este o persoana juridica cu scop patrimonial, aceasta va acoperi 5% din cheltuielile eligibile.

In cazul in care nu are scop patrimonial primeste doar 2%. Solicitantii ordonatori de credite ai bugetului de stat vor avea de acoperit din resurse proprii o cota de 22% din valoarea eligibila a proiectului.

Sursa: Adevarul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top