Sfat pentru Prima casa: evaluarea locuintei trebuie facuta inaintea precontractului

Prima Casa, evaluare locuinta, precontract, conventie de garantare

La foarte scurt timp de la debutul finantarilor, acordarea creditelor prin programul „Prima casa” a fost intrerupta, solicitantii putand depune doar actele la bancile semnatare ale conventiei de garantare. Barierele ridicate in calea programului sunt de natura juridica.

Concret, bancile care inca nu au semnat documentul, desi nelamurite sunt si celelalte, cer sa fie prevazuta exact in textul conventiei de garantare natura ipotecii, legala sau conventionala. Din punct de vedere juridic, ipotecile legale sunt cele care se nasc in temeiul legii, iar cele conventionale sunt acelea intocmite prin act autentic.

Cum lamuririle solicitate de banci si, implicit, revizuirea prevederilor neclare au excedat atributiile institutiei conduse de domnul Saramet, rezolvarea a fost transferata domnului Pogea. Acesta, la randul lui, va cere ajutor colegului de la Justitie, care, prin intermediul juristilor institu­tiei, poate gasi o rezolvare rapida si fara drept de apel. In aceste conditii, reprezentantii Fondului de Garantare spera ca modificarile sa fie finalizate pana la sfarsitul acestei saptamani.

Solutie pentru problema evaluarii locuintei

O alta problema a programului „Prima casa” tine de evaluarea locuintelor. Inca de la anuntarea programului, multi proprietari au crescut pretul apartamentelor. In general, locuintele care erau scoase la vanzare la 50.000-55.000 de euro acum sunt oferite la 60.000 de euro.Numai ca evaluatorii bancilor pot considera ca valoarea reala a unei locuinte ce urmeaza a fi ipotecata este mai mica decat pretul cerut de vanzator.

In exemplul de mai sus, evaluatorul bancii poate spune ca apartamentul valoreaza numai 50.000 de euro. Adica banca va acorda un credit in limita evaluarii. Iar in cazul in care cumparatorul nu are fonduri suplimentare pentru a achita diferenta dintre evaluare si pretul vanzatorului, atunci toata intelegerea nu mai este valabila, iar cumparatorul pierde avansul achitat la precontract.

O solutie prezentata chiar de consilierii de credit ai unei banci din programul „Prima casa” vizeaza momentul in care este efectuata evaluarea. Astfel, in momentul depunerii documentatiei pentru obtinerea creditului, cumparatorul nu semneaza si precontractul, ci solicita un evaluator agreat de institutia unde solicita finantarea, pentru a afla valoarea maxima pe care o poate finanta banca.

Iar daca rezultatul acestei evaluari este cel putin egal cu pretul de vanzare (suma din evaluare este prezentata numai cumparatorului, nu si vanzatorului), atunci clientul continua procedura si semneaza precontractul.

Altfel, cumparatorul ori gaseste alta locuinta, ori contesta rezultatul evaluarii si spera la o valoare mai mare.

Sursa: Banknews

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *