Fonduri de la UE pentru perfectionarea medicilor

fonduri europene, medici, POS DRU, cofinantare, cursuri, sprijin

Cu banii primiti de la Uniunea Europeana, firma International Computer School va desfasura programe de instruire pentru medicii de familie din judetele Vrancea, Buzau si Braila.

Sprijinul a fost obtinut in cadrul Programului Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU), Axa prioritara 3, Domeniul „Formare si sprijin pentru intreprinderi si angajati pentru promovarea adaptabilitatii”.

Cursurile organizate vor viza initierea si perfectionarea in folosirea calculatorului a 10 medici de familie din judetul Vrancea si a cate 100 de medici din judetul Buzau si din Braila. „Proiectul ii vizeaza pe medicii de familie din regiunea Sud-Muntenia, mai ales pe cei din mediul rural, din cadrul celor trei judete Vrancea, Buzau si Braila”, povesteste managerul de proiect, Eduardo Fierro.

Are experienta cu fondurile comunitare

Programul este realizat impreuna cu Societatea Medicilor de Medicina Generala/Medicina de Familie din Braila si cu Patronatul Medicilor de Familie din Buzau. „Pentru organizarea cursurilor vom inchiria spatii, dar avem deja un sediu al nostru in Focsani si unul in Buzau” , explica Fierro.

Managerul de proiect spune ca a mai accesat fonduri PHARE pentru dezvoltarea firmei sale, asa incat decizia apelarii la finantare europeana a venit firesc.

„Am folosit banii de la Uniunea Europeana pentru dezvoltarea resurselor umane, aici fiind vorba despre medicii de familie”, adauga managerul de proiect. Actele au fost depuse in decembrie anul trecut, iar contractul a fost semnat in iunie 2009. „In iulie si in august ne vom ocupa de inchirierea spatiilor pentru cursuri, de evaluarea celor inscrisi in proiect, vom lua echipamentele si, in septembrie, vom incepe cursurile”, spune Fierro.

Partea de cofinantare acoperita de International

Computer School este de 7% din valoarea cheltuielilor eligibile ale proiectului si este acoperita din fonduri proprii. In ceea ce priveste procesul de evaluare si selectie, managerul admite ca dureaza prea mult, iar marea problema pe care a intampinat-o este neconcordanta dintre instructiunile de completare a documentelor din ghid si structura propriu-zisa a formularelor.

„Legislatia este o problema, procesul de evaluare este prea lung, ar trebui luat in calcul faptul ca sunt multe activitati de pus la punct”, considera Fierro.

Pana la o suta de ore de cursuri

La proiect pot participa medicii de familie din cele trei judete incluse in program – Vrancea, Buzau si Braila – singura conditie fiind ca acestia sa faca parte din Societatea Medicilor de Medicina Generala/Medicina de Familie din Braila sau din Patronatul Medicilor de Familie din Buzau.

Cursurile sunt certificate de Consiliul National de Formare Profesionala a Adultilor, iar, dupa absolvirea acestora, medicii vor avea o diploma de operator calculator.

In functie de tipul cursului, daca este de initiere sau de perfectionare, acesta dureaza intre opt si o suta de ore. in ceea ce priveste partea educativa, o treime va fi teorie, iar doua treimi practica. Astfel, participantii vor fi familiarizati cu notiuni precum Windows, Microsoft Office, navigarea pe internet sau posta electronica.

Din banii primiti, managerul de proiect spune ca vor acoperi costurile cu echipamentele, aici fiind incluse 10 calculatoare pentru centrul din Braila, doua xerox-uri, trei imprimante, cheltuielile de promovare si cele cu plata serviciului de internet. In plus, vor fi platite salariile a trei persoane angajate pentru centrul din Braila.

Activitati eligibile

Solicitantii trebuie sa elaboreze si sa furnizeze programe de formare profesionala pentru initiere si specializare privind noile tehnologii, controlul poluarii, protectia mediului, reorganizarea interna a firmelor sau domeniul sanatatii.

Cine beneficiaza de sprijin

Sprijinul nerambursabil poate fi solicitat de furnizori autorizati pentru formare profesionala, publici sau privati, asociatii profesionale sau ale IMM-urilor, organizatii nonguvernamentale si institute de cercetare in domeniul educatiei. Finantarea poate fi accesata de Ministerul Culturii si Cultelor, de universitati publice si private, de Camere de Comert si Industrie si de Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca.

Sursa: Adevarul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *