Primaria Iasi se pregateste sa numere 114 milioane de euro, bani nerambursabili

Primaria, finantare nerambursabila, plan de dezvoltare a Iasului

Municipalitatea ieseana este cu un pas mai aproape de obtinerea unei finantari nerambursabile record. Banii au fost distribuiti insa la nivel national, iar municipiul are alocate aproape 114 milioane euro, ca pol regional de crestere.

„Am finalizat Planul Integrat pentru Dezvoltarea Polului de Crestere Iasi. Documentatia a fost depusa oficial la Ministerul Dezvoltarii pe data de 28 iulie. Avem prima documentatie depusa care are si aviz de mediu. Prioritatile sunt reprezentante de opt proiecte”, a declarat Claudia Stoica, director adjunct al Directiei de Programe si Servicii pentru Comunitate. Astfel, de acum inainte municipalitatea va trebui sa completeze cereri de finantare pentru fiecare proiect in parte in scopul obtinerii fondurilor necesare.

Unul dintre cele mai importante proiecte vizeaza construirea pasarelei Octav Bancila. Investitia este estimata la 21 milioane euro si include, pe linga pasarela, si lucrari de reabilitare,a noua strazi situate de o parte si de alta a pasarelei. Legatura dintre cartierele Pacurari si Dacia se va face pe doua benzi, cate una pentru fiecare sens de mers.

Un alt proiect de infrastructura propus de municipalitate in primele opt prioritati vizeaza strada si soseaua Nicolina. Din Podu Ros si pana la iesirea din Iasi se va moderniza atat carosabilul, cat si trotuarele sau liniile de tramvai. Si acest proiect este estimat la 21 milioane de euro. Aceeasi suma ar urma sa fie cheltuita pentru reabilitarea centrului istoric al municipiului.

Unul dintre cele mai dificile proiecte din punctul de vedere al implementarii isi propune sa schimbe la fata zona Cuza Voda si Bas Ceaus. Regimul juridic al terenurilor si al locuintelor este unul extrem de incalcit, ceea ce ar putea conduce la intarzieri mari la punerea in practica a investitiilor. Pentru zona centrala mai exista un proiect important. Acesta presupune modernizarea a 19 strazi din zona culturala, istorica si turistica a lasului. Proiectul este estimat la 18,8 milioane euro.

Bulevardul stefan cel Mare, Carol I, strada Palat, Sfintul Lazar sunt doar cateva din arterele ce ar urma sa fie asfaltate prin acest proiect, in jur de sase milioane de euro ar costa si realizarea unei legaturi intre drumurile nationale care traverseaza municipiul. Banii vor fi utilizati pentru modernizarea strazilor Pacurari, Independentei si Elena Doamna.

Alte 18,7 milioane euro sunt propuse pentru amenajarea unei autogari moderne, iar cu opt milioane euro ar urma sa se construiasca un Centru Tehnologic Regional, langa Tehnopolis. „Am reusit sa obtinem fonduri mai mari pentru Caminul de Batrani „Sfanta Parascheva” din Copou. Avea alocat un milion de euro, iar acum am obtinut 2,5 milioane euro. Cu acesti bani se va reabilita si consolida actuala cladire. Vor fi bani suficienti si pentru o extindere. Se va face un studiu de fezabilitate in acest sens”, a completat Stoica.

Sursa: Ziarul de Iasi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top