EADS cere Romaniei un ajutor de 43 milioane de euro pentru realizarea unui parc aerospatial la Brasov

Ajutor de stat, EADS, proiect, parc aerospatial, Brasov

EADS intentioneaza sa investeasca in Romania prin intermediul afiliatului sau, Premium Aerotec GmbH (societatea germana de aerostructura a Airbus, n.r.). Acest proiect ar cuprinde implementarea unei investitii strategice de aproximativ 92 milioane de euro, din care 43 milioane de euro pentru capital tehnologic pentru active, aproximativ 25 milioane de euro pentru transfer de tehnologie si instruire, iar restul investitiei va fi asigurata de partenerii si furnizorii EADS.

Investitia ar crea astfel 700 de noi locuri de munca in sectorul aerospatial de inalta tehnologie din Romania si ar genera in urmatorii 10 ani o cifra de afaceri cumulata de peste 700 milioane de euro.

Potrivit surselor, propunerea EADS de investitii este conditionata de contributia pe care o ofera Guvernul la acest proiect. Astfel, Guvernul va trebui sa participe la realizarea proiectului prin acordarea unui sprijin financiar de stat pentru implementarea investitiei Premium Aerotec potrivit prevederilor HG 1680/2008. Sprijinul ar trebui sa insumeze costuri eligibile in valoare de 43 milioane de euro.

H.G. 1680/2008 instituie o schema de ajutor de stat privind asigurarea dezvoltarii economice durabile, iar ajutorul se acorda pentru o investitie initiala care depaseste 30 milioane de euro si creeaza cel putin 300 de noi locuri de munca.

Mai multe detalii: www.gardianul.ro

Sursa: Gardianul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top