Licitatia pentru largirea unui tronson al autostrazii Bucuresti-Ploiesti, suspendata

Ministerul Transporturilor si Infrastructurii (MTI) a suspendat licitatia pentru largirea la trei benzi a celui de-al doilea tronson al autostrazii Bucuresti-Ploiesti, „din motive tehnice si legislative”, a declarat, ieri, ministrul de resort, Radu Berceanu.

„Nu s-a gandit toata lumea la toate problemele de ordin legislativ si tehnic. De exemplu, acolo era o problema de acces la autostrada – daca ar fi castigat altii, astia vechi (constructorii care lucreaza la primele doua benzi, n.r.) nu i-ar fi lasat sa foloseasca drumurile de acces, ceea ce inseamna ca ar fi trebuit sa sara peste autostrada ca sa ajunga la aliniamentul unde trebuie sa lucreze, lucru imposibil”, a spus Berceanu. El a adaugat ca a solicitat un punct de vedere asupra licitatiei Autoritatii Nationale pentru Reglementarea si Monitorizarea Achizitiilor Publice (ANRMAP).

Potrivit lui Berceanu, citat de Mediafax, in Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale (CNADNR) exista „doua scoli de gandire”. „Sunt unii care spun ca in legea achizitiilor publice scrie ca se poate da licitatia prin incredintare directa, dar din motive tehnice nu se poate, si altii care spun ca pe perioada asta de mare intensitate in care toata lumea vrea sa il omoare mediatic pe celalalt, se va face o comisie de analiza imediat”, a adaugat ministrul.

Mai multe detalii: www.gardianul.ro.

Sursa: Gardianul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *