Statia de transfer a deseurilor in zona Oravita a fost finalizata

Oravita, statie de transfer, proiect, sistem de gestionare, PHARE

Statia de transfer reprezinta unul din cele mai importante proiecte din domeniul mediului, accesat de Consiliul Local Oravita, in parteneriat cu Consiliul Judetean Caras-Severin si alte 12 consilii locale, respectiv, Berliste, Ciudanovita, Carbunari, Gradinari, Naidas, Ciclova Romana, Sasca Montana, Racajdia, Ticvaniu Mare, Varadia si Vrani.

Derulat in perioada noiembrie 2006-septembrie 2009, proiectul a avut drept obiectiv reducerea impactului activitatii de depozitare a deseurilor asupra calitatii factorilor de mediu si a sanatatii umane, in zona Oravita.

Sistemul de gestiune a deseurilor priveste colectarea duala (zona urbana si zona rurala), transportul la statia de transfer, sortarea multipla la statia de transfer si transportul la depozitul final.

„Cea mai grea problema de rezolvat ramane, insa, schimbarea de atitudine la nivelul populatiei, mentalitatea in ceea ce priveste colectarea selectiva a deseurilor”, a afirmat, cu aceasta ocazie, Victor Naidan, seful Serviciului Proiecte cu finantare internationala din Consiliul Judetean Caras-Severin.

Statia de transfer de la Oravita are o capacitate de 50 mc in 24 de ore, are angajati noua muncitori si deserveste 35.000 de persoane. Prin urmare, in Valea Carasului, au fost amplasate 180 de containere metalice de 1,1 mc, 600 de europubele de 240 litri si 3 000 de europubele de 120 de litri.

Sursa: Portalul National de Administratie Publica

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *