Spatii verzi din Fondul de Mediu in municipiul Giurgiu

Giurgiu, program, spatii verzi, calitate, mediu, proiect, fonduri

Programul a fost conceput in scopul imbunatatirii factorilor de mediu si a calitatii vietii prin cresterea suprafetelor de spatii verzi din localitati in vederea cresterii standardelor de viata ale locuitorilor, ceea ce reprezinta un obiectiv prioritar si pentru administratia locala din municipiul Giurgiu si de aceea am initiat realizarea unui astfel de proiect cu experti din capitala”, a declarat primarul municipiului Giurgiu, Lucian Iliescu.

Proiectul prevede realizarea de cinci spatii verzi in municipiu in apropierea viitorului lac de agrement al orasului, valoarea totala a proiectului fiind de 1,6 milioane de lei.

Finantarea proiectului va fi asigurata din fonduri nerambursabile de la Administratia Fondului pentru Mediu, iar realizarea acestuia se va face intr-o perioada de sase luni de zile. Data limita pentru depunerea unor astfel de proiecte pentru acest an este 12 octombrie, iar bugetul alocat pentru aceasta sesiune la nivel national este estimat la aproximativ 92 de milioane de lei.

Spatiile verzi care vor fi amenajate in municipiu conform acestui proiect vor beneficia de alei din pavele ecologice, iluminat cu lampi care folosesc baterii solare, toalete ecologice, imprejmuire din gard viu, amenajarea de locuri de joaca, fantani arteziene, cismele si lacuri de agrement, banci, mese, pergole si o multime de plante floricole si arbusti.

Pentru sesiunea din acest an se estimeaza ca vor fi depuse la nivel national aproximativ trei sute de proiecte si vor putea primi finantare aproximativ 90 de proiecte.

Sursa: Portalul National de Administratie Publica

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *