BCR a co-finantat proiecte in cadrul Programului Fermierul in valoare de aproape jumatate de miliard de lei

BCR, program Fermierul, cofinantare, proiecte, fonduri europene

BCR participa incepand cu anul 2005 la implementarea Programului FERMIERUL – Fondul pentru creditarea investitiilor in agricultura, program lansat de catre Guvernul Romaniei, destinat co-finantarii proiectelor agricole eligibile la finantare din fonduri europene prin Programul SAPARD, Programul National de Dezvoltare Rurala si respectiv Programul Operational de Pescuit, precum si finantarii proiectelor de investitii directe ale fermierilor.

„Din pozitia de lider al sistemului bancar romanesc, BCR este cel mai important finantator al agriculturii, un domeniu de importanta strategica pentru economia romaneasca. Suntem hotarati sa continuam sa punem la dispozitia agricultorilor si procesatorilor cele mai potrivite instrumente de sustinere financiara a activitatii lor”, a declarat Ramona Ivan, director executiv al Directiei Institutii Financiare din cadrul BCR.

Banca a organizat, in cursul acestei luni, un eveniment special, dedicat promovarii Programului Fermierul – „Saptamana fermierilor in BCR”.

Evenimentul s-a adresat intreprinzatorilor care doresc sa obtina co-finantare si care indeplinesc conditiile Programului Fermierul aferent anului 2009 si dispuneau de un proiect aprobat la finantare cu fonduri europene in domeniul: modernizarii exploatatiilor agricole, cresterii valorii adaugate a produselor agricole si forestiere, investitiilor productive in acvacultura sau investitiilor in procesarea si comercializarea pestelui.

In cadrul acestei manifestari reprezentantii BCR au furnizat unui numar de circa 200 de clienti toate informatiile cu privire la conditiile in care se poate beneficia de finantare europeana, cat si particularitatile de co-finantare prin Programul Fermierul.

„Organizarea unei saptamani a fermierilor in BCR se inscrie in seria de actiuni destinate sustinerii agriculturii si dezvoltarii rurale romanesti prin proiecte sustenabile care sa conduca la depasirea decalajelor economice intre regiuni si ridicarea standardului de viata in mediul rural”, a precizat Ramona Ivan.

BCR a semnat, in aceasta vara, un protocol de colaborare cu Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (APDRP) pe baza caruia banca a inceput sa acorde imprumuturi din Fondul pentru creditarea investitiilor în agricultura, pus la dispozitia bancii de catre Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale, în cadrul Programului Fermierul.

Din suma de circa 178 milioane lei alocata BCR de catre MAPDR, aproximativ 170 milioane lei vor fi utilizate pentru cofinantarea proiectelor de investitii eligibile din cadrul Programului National de Dezvoltare Rurala (PNDR) 2007 – 2013 (inclusiv a proiectelor declarate eligibile pentru masura 121 din cadrul PNDR, dar care nu au fost selectate pentru finantare in sesiunea noiembrie-decembrie 2008 din lipsa de fonduri). De asemenea, peste 8 milioane lei vor fi destinate co-finantarii proiectelor de investitii eligibile în cadrul Programului Operational de Pescuit (POP).

Pentru creditele acordate de catre BCR din Fondul pentru creditarea investitiilor in agricultura, banca percepe o dobanda curenta de 4% pe an si o rata a costurilor specifice de 1,5% pe an, fixe pe toata perioada de creditare. Creditele sunt acordate pe o perioada maxima de 10 ani, cu o perioada de gratie de pana la 5 ani si fara a solicita aport propriu din partea beneficiarului.

Totodata, pentru co-finantarea sau pre-finantarea proiectelor, BCR poate pune la dispozitia solicitantilor si credite suplimentare acordate din resursele sale proprii sau din resurse atrase de la finantatorii externi.

Sursa: Banca Comerciala Romana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *