Orasul Slanic va avea toate facilitatile pentru atragerea turistilor

Slanic, turism, proiect, PHARE, mina de sare, investitii, cofinantare

Acest lucru a fost posibil datorita aprobarii debitului de 21.000 mc gaz natural/h de catre TransGaz SA Medias. Consiliul Local Slanic a aprobat, in sedinta din aceasta luna, folosirea cu titlu gratuit a terenurilor din domeniul public pentru lucrarile de executie, intretinere si reparatie a retelelor de distributie.

Intre Consiliul Judetean Prahova si Consiliul Local Slanic exista un acord de asociere in vederea infiintarii retelei de distributie de gaze naturale. Pana in prezent, cei peste 7.000 de locuitori ai orasului Slanic nu au beneficiat de retea de gaze naturale, cu toate ca orasul este cunoscut si vizitat anual de peste 100.000 de turisti, fiind singura statiune balneoclimaterica din judet.

In Slanic va fi finalizata la sfarsitul acestei luni si o importanta investitie in infrastructura, prin castigarea unui proiect din fonduri PHARE, in valoare de trei milioane euro.

Costea Danelus, primarul localitatii, a declarat ca termenul limita de finalizare a acestei investitii, care a fost sfarsitul lunii iulie, nu a putut fi respectat, dar s-a obtinut o prelungire a duratei de executie a lucrarilor. „Finalizarea investitiei a fost intarziata pentru ca a fost necesara reproiectarea tuturor lucrarilor cuprinse in proiect”, a afirmat primarul orasului Slanic.

Proiectul a primit finantarea in cadrul Programului PHARE „Coeziune economica si sociala”, contractul de finantare fiind semnat in luna ianuarie a anului trecut. Proiectul cuprinde lucrari de asfaltare, canalizare si reabilitarea retelei de alimentare cu apa potabila a localitatii. Valoarea fondurilor europene aprobate pentru acest proiect este de peste 2,8 milioane euro iar cofinantarea din partea Consiliului Judetean Prahova, de aproximativ 312.000 euro.

Potrivit declaratiilor primarului Costea Danelus, prin cele doua importante investitii care se vor realiza la Slanic vor fi atrasi mai multi turisti, statiunea fiind deschisa vizitatorilor pe tot parcursul anului. Slanicul este cunoscut in special pentru izvoarele cu apa minerala care contin compusi ai calciului, clorului, sodiului si sulfului, aceste izvoare fiind utilizate inca din anul 1885, dar si pentru lacurile naturale cu concentratie mare de sare Baia Baciului, Baia Rosie si Lacul Verde.

Un alt punct de atractie il reprezinta vechea mina de sare ‘Unirea’, aflata la o adancime de 300 metri, care a fost transformata in sanatoriu pentru tratamentul bolilor respiratorii. Turistii mai pot vizita la Slanic un munte de sare, rezervatie naturala, cunoscut sub denumirea de „Grota Miresei”, care s-a format in anul 1914, prin prabusiri unei mine de sare.

Sursa: Portalul National de Administratie Publica

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top