A fost publicat programul de ajutor alimentar pentru persoanele defavorizate

program, ajutor alimentar, Comisia Europeana, stocuri de interventie

Conceput initial pentru distribuirea stocurilor excedentare de produse agricole („stocuri de interventie”) catre persoanele nevoiase, programul a fost modificat la mijlocul anilor ’90, astfel incat, in anumite situatii, stocurile de interventie sa poata fi completate cu achizitii de pe piata.

Anul acesta insa, stocurile de interventie existente (pentru cereale, zahar, lapte praf, unt) au putut satisface in mare parte necesarul prevazut in programul pe 2010, nemaifiind astfel nevoie sa se recurga decat in mica masura la achizitiile de pe piata. S-a alocat un buget de aproape 500 de milioane de euro, care corespunde celui alocat programului pe 2009. In acest an, 19 state membre au decis sa ia parte la program.

Participarea statelor membre la program este voluntara, iar in fiecare an Comisia adopta un nou program. Ajutoarele sunt oferite de obicei diferitelor categorii de persoane sarace, in special familiilor aflate in dificultate, persoanelor in varsta lipsite de mijloace suficiente de trai, persoanelor fara domiciliu stabil, persoanelor cu handicap, copiilor aflati in pericol, lucratorilor saraci, lucratorilor migranti si solicitantilor de azil.

Statele membre care doresc sa ia parte la program trebuie sa informeze Comisia la inceputul fiecarui an si sa ii comunice apoi cantitatile de produse de care au nevoie. Ele trebuie sa transmita Comisiei si un raport referitor la punerea in practica a programului a posteriori.

Desi nivelul de trai in UE este, in medie, unul dintre cele mai ridicate din lume, exista persoane care nu sunt capabile sa isi asigure o hrana adecvata. Conform celor mai recente estimari, in medie 17% din populatia Uniunii Europene traieste sub pragul saraciei sau la limita acestuia si se confrunta, asadar, cu saracia alimentara care nu le permite, de exemplu, sa ia, o data la doua zile, o masa echilibrata.

Cantitatea din fiecare tip de produs care urmeaza sa fie retrasa din stocurile de interventie comunitare in scopul distribuirii in statele membre in cadrul programului pe 2010: 1 555 726 tone cereale, 51 148 tone unt, 65 290 tone lapte, 34 832 tone zahar. Cifrele corespunzatoare Romaniei sunt 135 555 tone cereale, 4 500 tone lapte si 5 577 tone zahar.

Resursele puse la dispozitia statelor membre in cadrul programului pe 2010 se ridica la 478 000 000 euro, dintre care 29 951 704 euro pentru Romania.

Sursa: Stiriong

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *