Al 3-lea apel de proiecte INTERREG IV C!

INTERREG IV C, apel, finantare, proiecte, FEDR, buget

Bugetul alocat acestui apel de proiecte este de 15 milioane de euro, fiind finantat prin Fondul European de Dezvoltare Regionala, apelul vizand doar Proiectele de capitalizare, asa cum sunt ele definite in documentul de programare precum si in Manualul de implementare.

Beneficiarii eligibili ai Programului de cooperare interregionala INTERREG IV C sunt autoritatile publice si organismele de drept public.

Avand in vedere ca aceste proiecte se adreseaza in special autoritatilor implicate in gestionarea fondurilor europene, in cazul in care ele nu participa direct in proiect, partenerii vor trebui sa prezinte o scrisoare de sprijin a acestora, conform formatului standard prezentat in Ghidul solicitantului.

In cadrul proiectului trebuie sa participe reprezentanti ai minim 6 – maxim 10 state partenere in program, minin 2 dintre parteneri trebuie sa provina dintre cele 12 state membre noi. De asemenea, este necesar sa fie reprezentate toate cele 4 zone ale programului (nord, sud, est, vest) prin statele arondate Punctelor de Informare INTERREG IV C.

Sursa: Ministerul Dezvoltarii Regionale si Locuintei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top